Elevii clujeni, întâlnire „de lucru” cu judecătorul Cristi Danileţ. Au învățat despre drepturi și obligații, etică și anticorupție

Elevii clujeni, întâlnire „de lucru” cu judecătorul Cristi Danileţ. Au învățat despre drepturi și obligații, etică și anticorupție

Întâlnirea elevilor cu magistratul a avut loc în cadrul proiectului “Educaţie juridică”, în urma unui protocol între Ministerul Educaţiei şi cel al Justiţiei care își propune să educe tinerii în spiritul legalităţii și responsabilităţii.

Judecătorul Cristi Danileţ a răspuns, la finalul lunii martie, invitaţiei școlii „Liviu Rebreanu” din Cluj de a dialoga pe teme juridice cu elevii din clasele VII-VIII. În cadrul întâlnirii, magistratul a insistat pe noţiuni ce privesc normele juridice aplicabile în şcoală sau pe stradă, în ceea ce priveşte relaţiile sociale ale copiilor din online şi offline.

Elevii au primit informaţii despre drepturile şi obligaţiile lor elementare, dar şi despre cum funcţionează sistemul judiciar. Cristi Danileț a dat exemple din activitatea sa ca judecător, oferind, de asemenea, informaţii despre dreptul muncii, etică și anticorupţie.

"Educaţia juridică ar trebui să fie o materie studiată în mod formal de elevi, chiar mai înainte de a împlini vârsta de 14 ani. În România deja avem primele licee şi lcoli unde această materie se predă ca opţional la decizia şcolii, de profesori încadraţi în aceste unităţi şcolare", a declarat Cristi Danileţ pentru Ziua de Cluj.

În cadrul proiectului “Educație juridică”, au mai ținut prelegeri elevilor de clasa VII-VIII jurişti şi magistraţi, printre care şi judecătorul Francesca Bujor, de la Tribunalul Cluj. De asemenea, tinerii au vizitat Tribunalul Cluj, gazdă fiindu-le tot Cristi Danileţ, a declarat directorul şcolii, prof. Dănuţ Marcel Bumbu.

 

Loading...
Comenteaza