Video Foto Implicare prin Inovare. NTT DATA Romania susține excelența în matematică

Implicare prin Inovare. NTT DATA Romania susține excelența în matematică

NTT DATA Romania este "Partener de Onoare" al Olimpiadei Internaționale de Matematică (IMO) de la Cluj.

Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania, a transmis un mesaj în care a subliniat importanţa inovaţiei în modelarea viitorului. „Performanța și pasiune a sunt două forțe care modelează viitorul, care dizolvă barierele cunoscutului și îndrăznesc să experimenteze constant. NTT DATA Romania este onorată să susțină tinerii care vor modela ziua de mâine, pe cei care vor inova și vor crea un viitor mai bun. Inovația este o valoare vertebrală a organizației noastre, de aceea implicarea noastră este una cât se poate de naturală”, a spus Daniel Metz.

Cea de-a 59-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică - IMO 2018 Cluj-Napoca, este cea mai prestigioasă competiţie de matematică din lume. Compania clujeană NTT DATA Romania s-a implicat în susţinerea evenimentului cu scopul declarat de a sprijini "tinerii care vor inova și vor crea un viitor mai bun".

IMO 2018 se desfășoară la Cluj-Napoca, unde olimpicii la matematică din 116 țări vor concura pentru medaliile de aur. România este pentru a șasea oară gazdă a olimpiadei. De altfel, prima ediție a concursului internațional s-a desfăşurat tot în România, în 1959. Ţara noastră a participat la toate edițiile Olimpiadei Internaționale de Mastematică, obținând 75 de medalii de aur.

Loading...
Comenteaza