Performanţă în condiţii de subfinanţare şi descentralizare „declarativă" într-un liceu de top al Clujului. Gest radical al directorilor

Performanţă în condiţii de subfinanţare şi descentralizare „declarativă
Unul dintre liceele de prestigiu ale Clujului, care a avut rezultate excelente în ultimii ani, împlineşte peste câteva zile 25 de ani de existenţă.

Momentul va fi marcat printr-o festivitate specială de aniversare care va avea loc în data de 7 aprilie 2015. Împlinirea celor 25 de ani de viaţă a cunoscutei şcoli clujene coincide însă şi cu un eveniment care i-a surprins pe mulţi profesori, elevi dar şi părinţi.

Liceul Teoretic „Avram Iancu" din Cluj-Napoca a fost înfiinţat prin ordinul Ministrului Invăţământului în anul 1990, clădirea construită în 1912 fiind redată atunci învăţământului public, aşa cum fusese destinaţia iniţială, după ce timp de aproape 20 de ani găzduise o şcoală de cadre a Partidului Comunist.

Astăzi Liceul Teoretic Avram Iancu se află între primele zece licee din ţară şi pe locul doi la nivelul judeţului Cluj, după rezultatele elevilor săi la învăţătură.

Spre exemplu în anul şcolar 2013-2014, liceul a avut promovabilitate de 100% la examenul de bacalaureat, cu o medie generală de 8,74 iar în 2013 şcoala a avut o elevă care a obţinut nota 10 la examenul de maturitate (Bora Marilena Georgiana).

În acelaşi an şcolar Liceul „Avram Iancu" a obţinut un număr de 37 de premii şi 25 de menţiuni la Olimpiadele şcolare-etapa judeţeană.

Dintre cei 119 absolvenţi ai liceului din anul 2014, 106 au fost admişi la facultăţi din cadrul universităţilor din ţară şi străinătate, adică un procent de peste 89 % dintre absolvenţi. În cadrul universităţilor din ţară ( cele mai atractive fiind cele clujene - UBB, UTCN, UMF, USAMV), 99 % au optat pentru universităţi de stat iar peste 72% au intrat pe locurile bugetate.

Şapte dintre aceşti absolvenţi îşi vor face studiile în străinătate la universităţi recunoscute cum ar fi University of Westminster (Londra), Birmingham City University şi University of Essex.

În anul şcolar 2014.2015, ultimele medii de admitere în clasa a noua au fost 9,39, la profilul real, matematică-informatică şi 9,25, la profilul real, ştiinţe ale naturii. Din anul 2007 şi până în prezent liceul este condus de echipa formată din Ioana Alina Negru - director şi profesor, Liliana Sabo - director adjunct.

În perioada 2009-2014, şcoala a reuşit să finalizeze mai multe lucrări importante de infrastructură, printre care realizarea faţadei noi a clădirii principale, realizarea termoficării în aceeaşi clădire şi schimbarea tuturor instalaţiilor. În fiecare an s-a organizat excursia olimpicilor iar aceştia au primit premii.

În acest context al unor realizări notabile din ultima perioadă, pe mulţi elevi şi părinţi i-a surprins depunerea chiar în această perioadă a demisiilor din funcţie a celor două directoare care au condus şcoala în ultimii 8 ani. Unii s-au întrebat dacă activitatea de succes de la nivelul managementului şcolii va continua şi în anii ce vin.

Cele două directoare au declarat, pentru ZIUA de CLUJ, că demisia lor a fost dictată de opţiuni personale şi de dorinţa de a se întoarce la catedră, ca profesori.

La întrebarea despre cât de greu sau de uşor este să conduci un liceu de prestigiu într-o perioadă dificilă din punct de vedere al finanţării învăţământului la noi în ţară şi a aşa-ziselor reforme anunţate odată cu schimbarea fiecărui regim politic, directorul Liceului „Avram Iancu", Ioana Alina Negru, a afirmat:

Subfinanţarea şi lipsa descentralizării determină cele mai mari probleme în învăţământ. Politicile schimbătoare ale ministerelor, lipsa unei viziuni coerente, tot ceea ce lipseşte de la factorii importanţi de decizie, trebuie să suplinească orice director în şcoala pe care o conduce, ceea ce înseamnă mult efort. Descentralizarea este doar la nivel de declaraţii şi nu există în realitate. Directorul de şcoală nu poate decide în multe situaţii, dar răspunde de tot".

Inspectorul şcolar general al judeţului Cluj, Valentin Cuibus, a spus că demisia celor două directoare este un act unilateral de voinţă şi că Inspectoratul Şcolar urmează să numească prin delegaţie noi directori până la organizarea concursurilor pentru post.

Surse din cadrul ISJ Cluj ne-au declarat că acest caz al demisiilor directorilor de la Liceul Avram Iancu nu este unul singular şi că în perioada următoare şi alţi directori vor pleca de la conducerea unor şcoli clujene. Printre motivele plecărilor s-ar afla, potrivit aceloraşi surse, salariile mici şi responsabilităţile foarte mari pe care le au directorii.

 

Loading...
Comenteaza