Simulare Evaluare Naţională şi BAC 2019 | Notele pot fi trecute în catalog. Calendarul examenelor

Simulare Evaluare Naţională şi BAC 2019 | Notele pot fi trecute în catalog. Calendarul examenelor

Ordinul Ministerului Educaţiei privind organizarea simulării Evaluării naţionale şi a Bacalaureatului din anul şcolar 2018-2019 a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial. Este primul an în care vor fi testaţi şi elevii de clasa a VII-a.

Potrivit Ordinului Ministerului Educaţiei, publicat joi în Monitorul oficial, atât simularea de la evaluarea naţională, cât şi cea de la Bacalaureat vor avea loc în luna martie.

Simularea evaluării naţionale se organizează pentru elevii claselor a VIII-a, la care participă şi elevii clasei a VII-a.

„Discipilinele la care se organizează simularea evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a în anul şcolar 2018-2019 sunt: limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă, matematică)”, se arată în Ordinul menţionat, potrivit Mediafax.

La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.

În privinţa simulării probelor scrise ale examenului de Bacalaureat naţional, sesiunea se organizează pentru elevii claselor terminale ale liceului, a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă, la care participă şi elevii claselor a XI-a şi a XII-a seral/frecvenţă redusă, învăţământ de masă.

Totodată, simularea la examenul de bacalaureat sunt: limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au umrat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale), matematică şi istorie.

Calendarul stabilit prin Ordinul Ministerului Educaţiei este:

Simulare evaluare naţională

11 martie 2019 Limba şi literatura română - probă scrisă
12 martie 2019 Matematică - probă scrisă
13 martie Limba şi literatura maternă - probă scrisă
22 martie 2019 Afişarea rezultatelor

Simulare probe scrise ale examenului de bacalaureat naţională

18 martie 2019 Proba E) a) - probă scrisă - Limba şi literatura română
19 martie 2019 - PRoba E) b) - probă scrisă Limba şi literatura maternă
20 martie 2019 Proba E) c) proba scrisă - proba obligatorie a profilului
21 martie 2019 - Proba E) d) - probă scrisă - proba la alegere a profilului şi specializării (se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a)
29 martie 2019 - Afişarea rezultatelor.

 

Loading...
Comenteaza