Specialiştii Google revin pentru a treia oară la Cluj

Specialiştii Google revin pentru a treia oară la Cluj
Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) a anunţat organizarea celei de-a treia ediții a programului "Online Marketing Academy", în care studenţii clujeni vor fi instruiţi direct de specialiştii Google.
">

Programul, ce se va desfăşura în noiembrie şi decembrie, se adresează studenților din anul III nivel licență și celor înscriși la masterat, care doresc să-și dezvolte cunoștințele despre marketingul online. Cursurile vor fi predate de cadre didactice din cadrul FSPAC, alături de traineri certificați Google, iar la sfârşit, participanţii care vor promova examenul final vor primi un certificat din partea Google România.

"Pe parcursul trainingurilor, ei vor avea ocazia să afle mai multe despre cum se realizează o campanie de publicitate în mediul online, despre promovarea pe google.ro sau despre ce înseamnă să lucrezi într-o agenție de publicitate", a transmis UBB. 

Cursurile vor avea loc la sediul FSPAC, numărul de locuri fiind limitat la 150, iar participarea studenţilor interesaţi se va face pe baza unui formular de înscriere ce trebuie completat până în data de 5 noiembrie.

Loading...
Comenteaza