Subvenții de la primărie pentru bone acreditate sau creșe private / Pachetul legislativ adună praf la București

Subvenții de la primărie pentru bone acreditate sau creșe private / Pachetul legislativ adună praf la București

Un pachet legislativ care ar putea rezolva deficitul de locuri din creșe așteaptă pe masa politicienilor de la București. 

Pachet legislativ, blocat la București 

"Soluția trebuie să fie mixtă: locală și națională. Eu, de anul trecut, am cerut Guvernului și Parlamentului să emită un act normativ, prin care să poată fi acordate vouchere de creșă, în special în zonă privată sau pentru bone, pentru a-i ajuta pe cei care sunt cu venituri mai mici.

Din nefericire, nici Guvernul, nici Parlamentul, nu au făcut nimic într-un an de zile și pot să vă spun că există în Parlament un proiect de lege, depus de deputatul PNL Raeţchi care, dacă ar fi aprobat în regim urgență, în septembrie, la începutul sesiunii parlamentare, ar rezolva în bună parte problema, pentru că ar da posibilitatea ca toți cei care nu reușesc să primească la creșele de stat, să poată primi acest sprijin financiar cu care să își angajeze o bonă, care are deja o lege și o meserie acreditată în sistemul educațional din România", a declarat primarul Clujului, Emil Boc, la un post de radio local. 

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a anunţat, în iunie 2019, că a înregistrat la Parlament, Pachetul legislativ pentru Natalitate, pentru a încuraja familiile prin măsuri concrete de stimulare a calităţii sistemului de educaţie şi sănătate, în contextul în care România nu are o politică de creştere demografică. Pachetul legislativ conţine câteva proiecte lege care ar rezolva, într-o anumită măsură, deficitul de locuri în creșele publice din Cluj-Napoca, și anume:

  • Iniţiativă legislativă care propune ca mamele sau, după caz, persoanele care au în întreţinere copii cu vârsta de până la trei ani, să beneficieze de vouchere valorice în valoare lunară de 150 de euro pentru fiecare copil cu vârsta de până la trei ani, destinate achiziţionării de servicii de asistenţă şi îngrijire a copilului, care pot fi utilizate la creşe, grădiniţe, servicii bone
  • Proiect de lege care încurajează companiile private cu minim 30 de angajaţi să construiască creşe sau grădiniţe pentru copiii angajaţilor acestora, scutindu-se din plata impozitului pe profit, anual, sumele de bani utilizate pentru construirea şi/sau întreţinerea acestor spaţii
  • Iniţiativă legislativă care să ofere un cadru legal prin care mamele pot îngriji şi alţi copii, dincolo de cei proprii, lucrând ca bone, permiţând astfel altor mame să revină rapid la muncă şi primind în acest scop un stimulent de la stat

Subvenții de la primărie pentru bone și creșe private 

Primarul Clujului a cerut autorităților naționale o lege prin care administrațiile locale să poată subvenționa o creșă privată acreditată sau o bonă: "Cât de eficient ar fi ca o bonă acreditată, la ea acasă (este doar un certificat simplu de obținut, meseria există în nomenclator) să poată să aibă 2-3-4 copii, cu ce plătește părintele și cu ce subvenționează primăria sau guvernul, poate să aibă un salariu mai mare decât cel pe economie având grijă de acești copii.

Toată lumea câștigă: fiscalizează această profesie și intră bani la buget, acum este la negru, părintele primește un sprijin și de la stat și nu toată povara rămâne doar pe el și știe că este cadru sigur, protejat de statul român, în cu personal autorizat. Eu nu voi abandona subiectul. Voi cere urgentarea procedurilor legislative. Acest model nu l-am inventat noi, funcționează în Franța". 

Ajutor financiar din mediul privat

Conform edilului, sunt bani în bugetul local pentru astfel de finanțări, dar crede că s-ar găsi sprijin și în mediul privat: "Așa cum am pus 2 milioane de euro ca să cumpărăm locuințe sociale, așa cum am pus aproape 1 milion de euro să subvenționăm chiria la persoanele cu venituri reduse, așa vom pune în jur de 1 milion de euro să subvenționăm plata îngrinirii de către bonă a copilului, doar să ne creeze acest cadru legal, legislativ. Am găsi susținere financiară și în mediul privat dacă am avea acest cadru legal". 

962 de copii nu au prins loc în creșele din Cluj

Chiar și după modificarea regulamentului de înscriere, prin care părinții cu vechime în Cluj-Napoca au întâietate în fața noilor veniți sau a celor cu flotant,  962 de copii nu au prins loc în creșele publice din oraș, în anul școlar 2019 - 2020. Primăria este conștientă de deficitul de locuri din creșele clujene și promite 430 de noi locuri în perioada 2020 - 2021. Mai multe detalii, AICI!

Loading...
Comenteaza