Tensiuni la un liceu de tradiție. Profesorii și părinții, umăr la umăr: ‘’Se încurajează mediocritatea’’

Tensiuni la un liceu de tradiție. Profesorii și părinții, umăr la umăr: ‘’Se încurajează mediocritatea’’

Părinții și profesorii unui liceu clujean se opun unei propuneri venite de la Inspectoratul Școlar Județean.

Tensiuni la Colegiul Economic ‘’Iulian Pop’’. Părinții elevilor și profesorii se opun unei propuneri a Inspectoratului Școlar Județean, care urmează să fie subiect de dezbatere în Consiliul Local. Este vorba despre extinderea școlii, prin absorbția Colegiului Tehnic ‘’Napoca’’, fostul liceu MIU Clujana. Cei implicați se plâng că măsura încurajează mediocritatea, având în vedere că între cele două școli există o diferență uriașă în ceea ce privește promovabilitatea la examenul de bacalaureat.

Părinții au făcut o petiție, care a fost semnată până în acest moment de 1.997 de persoane.

‘’Liceul Economic din Cluj-Napoca, actualul Colegiul Economic ''Iulian Pop'', cu o vechime de 97 ani, riscă să își piardă identitatea și să fie oprit din evoluția sa de mult discutata comasare cu Liceul Napoca, un liceu cu profil tehnologic. Pentru a putea face o comparație, promovabilitatea la bacalaureat a elevilor Colegiului Economic Iulian Pop este de 96,49%, iar a elevilor Liceului Napoca este de 41,37%. 

  Motivul declarat al acestei comasari este dezvoltarea Colegiului Economic, ceea ce ni se pare, cel puțin, o glumă. Noi, părinții elevilor Colegiului Iulian Pop, considerăm că dezvoltarea și susținerea performanței elevilor și liceului ar putea fi făcută prin creșterea numărului de clase (concurența pentru ocuparea locurilor în clasă a IX-a fiind notabilă), tradiția acestui liceu trebuie dusă mai departe, trebuie încurajată și susținută. 

  Performanță nu poate fi obținută făcând medie între două licee cu rezultate școlare diferite, făcând medie între promovabilitate de 96,49% și 41,37%; astfel se încurajează mediocritatea, nicidecum performanță.   Noi, părinții elevilor Colegiului Iulian Pop, solicităm susținerea opiniei publice pentru a opri demersurile oricăror instituții ale statului în ceea ce privește orice intenție de comasare a instituției de învățământ; dorim încurajarea performanței acestui colegiu, o instituție reprezentativă a municipiului Cluj-Napoca. 

Vă rugăm să ne susțineți în demersul nostru, să semnați această petiție și să o distribuiți, astfel încât să adunăm cât mai multe semnături să reușim să atragem atenția autorităților asupra acestei situații’’.

Petiția va fi înregistrată luni la Primărie, au anunțat părinții. Inițiatoarea este Cristina Gavriluț, mama uneia dintre eleve. ‘’Am inițiat această petiție online (Salvați Liceul Economic din Cluj-Napoca) deoarece dezaprob categoric această "dezvoltare" declarată a liceului; atât eu cât și alți părinți suntem de părere că o nu se dorește o dezvoltare adevărată, ci doar o cosmetizare a situației. Dacă dorești să susții un liceu cu performanțe notabile și cu o istorie adevărată, de 97 ani, în primul rând nu reduci clasele în fiecare an, deși concurența la admiterea în clasă a IX-a este una importantă’’, a afirmat doamna Gavriluț.

Pe de altă parte, profesorii Colegiului Economic se opun la rândul lor. Ei au avut deja o întâlnire cu inspectorul școlar general Valentin Cuibus, care le-a promis că va reflecta asupra punctelor lor de vedere. În așteptarea verdictului, au formulat cei mai mulți dintre ei poziții hotărâte.

‘’Învățământul preuniversitar clujean este unul performant, atât datorită calității elevilor și a profesorilor săi, dar și pe baza susținerii pe care o are din partea administrației locale și a managementului de calitate făcut de ISJ. Înțelegem nevoia de reforme/restructurări impusă atât de restricțiile bugetare, impuse de eficientizarea finanțării, dar și de alte necesități (schimbări demografice sau tendințe pe piață muncii). Ce solicităm noi este ca, în cadrul acestui proces de reformă/restructurare, care este în responsabilitatea administrației locale și a ISJ, să se țină cont de două principii:

- conservarea elementelor de tradiție, pentru că tradiția generează performanță. Tradiția colegiului nostru aproape seculară, a atras constant un corp profesoral performant, care a generat renumele școlii și atractivitate pentru elevi, tot acest lanț finalizându-se cu generații de absolvenți realizați în viață.

- luarea în considerare a opiniei tuturor actorilor implicați într-un proces de restructurare/reformă, adică a profesorilor, a elevilor și părinților. În ultimii ani, de când subiectul se vehiculează, toate aceste entități (profesori, părinți, elevi) au susținut cu argumente obiective ideea de a păstra și consolida, tradiția, renumele și performanțele Colegiului Economic Iulian Pop din Cluj-Napoca, în formă lui de organizare și funcționare actuală’’, a spus profesorul Stanca Vescan, directorul Colegiului Economic.

''Pe parcursul timpului am suferit vicisitudinile sistemului de învățământ sau orgolii personale văzând cum sub ochii mei scade numărul de clase, cu toate că știu că mulți elevi și-au dorit să urmeze cursurile acestui liceu. Nu am decât o dorință. Să fim lăsați în pace să ne dezvoltăm independent ca și până acum. Să ne facem datoria de dascăli pentru a ieși din mâinile noastre oameni de valoare ai societății românești'', a subliniat și Mirela Oprea, profesor de matematică la ''Iulian Pop'' de 21 de ani.

''Conceptul de dezvoltare incumbă şi o latură conservatoare care impune anumite limite ce nu pot fi depăşite. Graba cu care se dorește a se face acest lucru și faptul că părțile interesate nu sunt consultate (profesori, părinți, elevi ai ambelor școli) și nu sunt cunoscute toate aspectele vine ca o forțare, o exagerare ce se poate solda cu consecinţe negative pentru ceea ce este deja consacrat, cu efort ȋn ani de zile „brandul economic”, dat fiind că noua personalitate îşi va produce efecte ȋn ani de zile'', a spus Avia Morar, profesor de discipline economice.

''Dincolo de orice egoism personal, știm cu toții că performanța se realizează de și cu oameni capabili de performanță, dovadă sunt rezultatele la examenele de competentență lingvistică, DELF, IELTS, CAMBRIDGE, sute de premii obținute la olimpiadele și concursurile școlare, participare la proiectele europene, etc. Nu dorim și nu vom accepta sub nicio formă să ne fie luate această demnitate umană și profesională, dăruirea și inteligența cognitivă și atitudinală investite, reiterând ideea ca lezarea acestei demnități nu ar produce decat tulburare și dezgust și nu în ultimul rând, pierderea respectului față de toate autoritățile educative care se opun promovării performanței si calității actului educativ'', au arătat, într-un mesaj comun, profesorele de limba engleză, Monica Giurguman, și de franceză, Ramona Zetea.

''Dacă se dorește dezvoltarea învățământuluia profesional, lucru minunat, ar trebui sp se realizeze prin fuziunea liceelor care au profiluri de profesională care se încadrează aceluiași domeniu. Formarea unei elite în domeniul economic ar trebui să fie o mândrie și nu un motiv abuziv al scăderii nivelui, prin unirea cu un liceu mult mai slab. Am depășit, vreau să cred, epoca uniformizării forțate. Trăim într-o democrație în care glasul nostru și al elevilor noștri ar trebuie să fie auzit'', a cerut profesorul de limba și literatura română Angela Csaszar.

''De-a lungul istoriei de 97 de ani au mai existat astfel de comasări cu alte școli teoretice sau industriale (chiar din anii '40-'50), care au dus, de fiecare dată, la un regres. Noi nu dorim distrugerea altor școli pentru salvarea noastră, ci să nu fim noi sacrificați pentru salvarea lor!'', a punctat și Elena Crețu, profesor de discipline economice.

În ultimii ani, Colegiul Economic a fost mereu în defensivă. În urmă cu trei ani, ISJ a dorit să comaseze școala de pe strada Emil Isac cu Colegiul Tehnic ‘’Raluca Ripan’’.  Comasarea a fost evitată, însă imediat școala a pierdut spațiul de pe strada Memorandumului pe care îl utiliza; acolo au fost mutați elevi de la Școala gimnazială ‘’Ioan Bob’’. 

''Nu știam că și visele urâte pot sp se împlinească! De ani de zile elevi, părinți profesori, angajați ai Colegiul Economic ”Iulian Pop” trăim un calvar, de ani de zile aceasta școală a fost sacrificată ori de câte ori a fost cazul. Pe lângă petiții, memorii, audiențe, vești cumplite și incertitudine, colegii mei au intrat la ore și au încercat să își controleze emoțiile și să își desfășoare orele în mod normal, în așa fel încât să nu resimtă și mai tare elevii inconsecvența decidenților'', a afirmat Alina Costea, profesor de discipline economice.

''Cu toate greutățile prin care am trecut în ultimii ani (sabia lui Damocles a stat în permanență deasupra capului nostru prin zvonuri sau idei de comasare cu diferite școli din oraș) am reușit să ne menținem pe locul I în topul liceelor tehnologice din județul Cluj la examenul de bacalaureat . În topul liceelor din toată țara, top realizat prin ponderarea următoarelor medii din fiecare liceu: media de admitere (40%), media de la examenul de bacalaureat (30%), promovabilitatea la examenul de bacalaureat (20%) și media rezultatelor obținute la olimpiade(10%) in anul 2018 ne-am situat pe locul 163 la nivel național fiind al treilea colegiu economic din țară, după Colegiul Economic ,,Virgil Madgearu” din București ( care ocupă locul 121 la nivel național), respectiv Școala Superioară Comercială ,,N. Kretzulescu” ( care ocupă locul 145 la nivel național). Onoratul ISJCJ în loc să fie mândru de performanțele obținute de elevii și profesorii Colegiului Economic ,,Iulian Pop” atât la examenul de bacalaureat, cât și la concursurile și olimpiadele școlare (numeroase premii și mențiuni la nivel județean, regional și național) vrea să ,,ne dezvolte” prin comasarea cu o școală mult sub nivelul nostru. De atâția ani cerem clase pentru a ne dezvolta independent de orice altă unitate de învățământ, dar din păcate în loc să primim clase, acestea ne-au fost tăiate sistematic. Unde e dorința de dezvoltare a Colegiului Economic? Din păcate concluzia firească este că prin această comasare se dorește dezvoltarea Colegiului Tehnic Napoca'', a subliniar Mihaiela Mureșan, profesor de matematică.

Loading...
Comenteaza