Tinerii stăini, tot mai atrași de România. Student în Cluj: "Dacă îmi găsesc un loc de muncă, voi rămâne aici”

Tinerii stăini, tot mai atrași de România. Student în Cluj: "Dacă îmi găsesc un loc de muncă, voi rămâne aici”

În timp ce tinerii români visează să plece la studii peste hotare, unii dintre studenții străini veniți să învețe în țara noastră spun că le place România și se gândesc să se stabilească aici.

Zeci de mii de studenți, din toate colțurile lumii, vin să studieze în România, iar câteva mii dintre aceștia aleg facultățile clujene. Laura Irimieș, purtător de cuvânt al UBB spune că, de foarte multe ori, aceștia revin la Cluj pentru studii de master şi doctorat.

„Avem studenţi care vin din zone exotice precum Chile, China, Japonia, vin cu Erasmus, de foarte multe ori îşi prelungesc perioada de Erasmus şi se întorc pentru studii de master şi doctorat”, a declarat Irimieș, potrivit Digi24.ro.

Francisco Manuel e unul dintre ei. Este din Malaga și a terminat de curând Jurnalismul. E fascinat de Transilvania, așa că a luat legătura cu Universitatea Babeș-Bolyai.

Francisco Manuel, student străin: „Am căutat acest intership pe internet. Ei sunt foarte fericiți că am venit aici. Fac un reportaj despre istoria și cultura Transilvaniei din perspectiva unui spaniol.”

Tânărului spaniol îi place atât de mult România, încât se gândește serios să se stabilească aici.

Francisco Manuel: „Voi sta aici pentru trei luni, deocamdată, până pe 30 septembrie. Dar, dacă îmi găsesc un loc de muncă, voi rămâne aici”.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca atrage anual în jur de 600 de studenți străini.

Loading...
Comenteaza