Ultima săptămână de şcoală | După vacanţă vin evaluările şi BAC-ul. Calendarul examenelor

Ultima săptămână de şcoală | După vacanţă vin evaluările şi BAC-ul. Calendarul examenelor

La finalul acestei săptămâni, elevii şi preşcolarii intră în vacanţa de primăvară, după care încep evaluările naţionale şi bacalaureatul.

Potrivit calendarului anului școlar 2019-2020, vacanța de primăvară, sau de Paști, începe, anul acesta, sâmbătă, 20 aprilie și se încheie pe 5 mai. După cele două săptămâni de vacanţă elevii se reîntorc, în 6 mai, la şcoală şi vor avea cursuri pănă pe 14 iunie 2019, după care vor intra în vacanţa de vară.  Imediat după vacanţă încep evaluările naţionale.

Iată calendarul evaluărilor naţionale, aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale:

Evaluarea Națională la finalul clasei a II-a 2019:

7 mai 2019: Limba română – Scris
7 mai 2019: Limba maternă – Scris
8 mai 2019: Limba română – Citit
8 mai 2019: Limba maternă – Citit
9 mai 2019: Matematică
10 mai 2019: Limba română pentru minoritățile naționale – Scris-Citit

Evaluarea Naţională la finalul clasei a IV-a 2019:

14 mai 2019: Limba română
15 mai 2019: Matematică
16 mai 2019: Limba maternă

Evaluarea Națională la finalul clasei a VI-a 2019:

22 mai 2019: Limba și comunicare
23 mai 2019: Matematică și Științe ale Naturii

Evaluarea Națională clasa a VIII-a 2019:

3 - 7 iunie Înscrierea elevilor
  7 iunie: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
18 iunie:  Limba și literatura română - probă scrisă
20 iunie:  Matematica - probă scrisă
21 iunie:  Limba și literatura maternă - probă scrisă
25 iunie: Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)
25 iunie: Depunerea contestațiilor (orele 14:00 - 20:00)
26-28 iunie: Soluționarea contestațiilor
29 iunie: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Bacalaureat 2019

Conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 - 6 iunie).

În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.

Prima probă scrisă - Limba si literatura română - Ea) - va avea loc luni, 1 iulie. Proba la Limba si literatura maternă - Eb)- este programată marți, 2 iulie, iar proba Ec) - proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă - cea la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - se va desfășura joi, 4 iulie.

Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 27 - 31 mai 2019. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 31 mai.

Bacalaureat 2019 - a doua sesiune:

15 - 19 iulie: înscrierea candidaților

26 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe

21 august: limba si literatura română - proba Ea) - proba scrisă

22 august: limba si literatura maternă - proba Eb) - proba scrisă

23 august: proba obligatorie a profilului - proba Ec) - proba scrisă

26 august: proba la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - proba scrisă

27 - 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

30 august - 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale - proba D

2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională - proba C

3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00)

3 - 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor

7 septembrie: afișarea rezultatelor finale.

Loading...
Comenteaza