Şoferii băuţi fac prăpăd pe drumurile Clujului: 101 accidente, 5 morţi, 140 de răniţi

Şoferii băuţi fac prăpăd pe drumurile Clujului: 101 accidente, 5 morţi, 140 de răniţi
| Foto: Arhiva

Peste 1.000 de accidente grave au avut loc pe drumurile Clujului, în perioada ianaurie - decembrie 2018, în urma cărora 57 de oameni şi-au pierdut viaţa. În cazul a 101 accidente, şoferii erau băuţi. 

Peste 1.000 de accidente la Cluj

Conform Inspectoarului Judeţean de Poliţie (IPJ) Cluj, în perioada 1 ianuarie - 1 decembrie 2018, pe drumurile judeţului Clujului, au au fost înregistrate 1.106 de accidente de circulație cu victime, dintre care 361 grave, soldate cu 57 de morţi și 375 răniți grav.

54 de şoferi reţinuţi pentru alcool 

De asemenea, un număr de 68 de şoferi au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, pentru diverse infracțiuni rutiere, în perioada ianuarie - decembrie 2018, la Cluj-Napoca. În urma cercetărilor efectuate, 35 au fost cercetați în libertate, 16 sub control judiciar, 3 în arest la domiciliu și 14 în stare de arest preventiv. Dintre cei 68 de conducători auto reținuți, 54 se aflau sub influența alcoolului. 

Şoferi băuţi la volan

În cazul a 101 de accidente de circulație, conducătorii auto se aflau sub influența alcoolului. Evenimentele rutiere s-au soldat cu 5 morți, 47 de răniți grav și 93 răniți ușor. 

Utimul șofer reținut pentru 24 de ore de către polițiștii clujeni avea o concentrație alcoolică 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. În sânge, bărbatul avea o concentrație de 2,32 g/l alcool pur. Acesta a fost implicat într-un accident rutier cu pagube materiale.

"Joi, 29 noiembrie, în jurul orei 00:00, un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Chinteni, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a condus autoturismul pe strada Arinilor din Cluj-Napoca, unde a produs un accident rutier cu pagube materiale, în urma căruia au fost avariate trei autoturisme parcate. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând o alcoolemie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Prin urmare, conducatorul auto a fost condus la unitatea spitalicească, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge. În urma probatoriului administrat, vineri, 30 noiembrie, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului", se arată într-un comunicat remis presei. 

Loading...
Comenteaza