Doi copii în stare gravă după ce s-au electrocutat pe tren

Doi copii în stare gravă după ce s-au electrocutat pe tren
Luni seară, în jurul orei 21:30, doi minori care s-au urcat pe un tren marfar din gara CFR Dej au fost electrocutați, unul dintre ei fiind în stare gravă.

Din primele informații se pare ca cei doi se jucau pe trenul marfar. La un moment dat, trenul s-a pus în mișcare iar cei doi minori s-au electrocutat. Copilul de 12 ani a căzut de pe vagon imediat ce a fost electrocutat, în timp ce celălalt, un băiat de 15 ani, a fost cărat pe tren la o distanță de aproape 10 kilometri, până în stația CFR din localitatea clujeană Cășeiu.

Baiatul de 15 ani este în stare gravă, acesta suferind arsuri pe aproape întreaga suprafață a corpului. Amândoi au fost aduși la Spitalul Municipal Dej, de unde au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe Infantil din Cluj-Napoca, scrie someseanul.ro.

 

Loading...
Etichete
Comenteaza