Un bărbat băut bine şi-a bătut măr soţia şi fata. Apoi a snopit şi un vecin

Un bărbat băut bine şi-a bătut măr soţia şi fata. Apoi a snopit şi un vecin
O maşină a trecut la o palmă de capul ultimului bătut, chiar în mijlocul şoselei, unde acesta fusese aruncat de către agresor!

Aurel Moldovan, din Jucu-Gară, este un bărbat în vârstă de 60 de ani, adept al cultului baptist, care-şi creşte singur pe cei doi nepoţi ai săi, o fată şi un băiat de 11 şi 10 ani, drept câştigat de acesta în justiţie.

Omul e suferind de diabet şi seara, după ce-şi administrează insulina, obişnuieşte să facă o plimbare prin sat, de circa o jumătate de oră, pentru ca medicamentul să se dizolve mai bine în organism. Ieri seară, după orele 18:00, acesta a procedat la fel, însă a avut parte de o surpriză neplăcută: vecinul lui, Vasile Jucan, în vârstă de 50 de ani, aflat în stare de euforie bahică, l-a "interceptat" şi l-a luat, din senin, la bătaie.

"M-a prins între blocuri şi acolo mi-a dat prima serie de pumni. Apoi, după ce-am căzut, m-a lovit peste tot cu picioarele. Totul, după ce vineri le-am certat copilul pentru că-mi prinsese de gât nepotul", povesteşte acesta, îngândurat.

A încasat ce-a încasat şi după ce Jucan s-a săturat de lovit şi l-a lăsat în pace s-a dus, împreună cu cei doi nepoţi şi alţi trei copii şi doi părinţi, spre gară, unde aveau ceva treabă. Dar s-a trezit din nou abordat de către vecin, în faţa gării Jucu. De data aceasta agresorul l-a bătut în faţa tuturor, inclusiv a celor cinci copii, cu palma - spune victima, cu metodă - ca să nu lase, pe cât posibil, urme.

Apoi l-a aruncat ca pe-o cârpă în mijlocul şoselei. L-a salvat in-extremis de sub roţile unei maşini care i-a trecut la o câţiva centimetri de cap tatăl unuia dintre copii, Dorin Anca. Acesta este şi cel care l-a adus luni dimineaţă la IML Cluj, pentru ca bărbatul să-şi scoată certificat medico-legal, cu care urmează să de prezinte la poliţie, în vederea întocmirii plângerii penale împotriva lui Jucan.

Şi, surpriză: la IML şi-a făcut apariţia şi fata agresorului, Alexandra, în vârstă de 21 de ani, studentă la Cluj-Napoca, pentru acelaşi motiv. "Ne-a bătut şi pe mine şi pe mama, numai cu pălmile. Am primit, amândouă, o mulţime de lovituri în cap, iar pe mine m-a învineţit şi la mâini. Aşa face dintotdeauna atunci când bea un pahar în plus. Am suportat 20 de ani bătăile lui, dar de data aceasta ne-am hotărât să-l înfricăm puţin: aşa că l-am reclamat aseară la poliţie iar azi îmi scot şi eu certificat, doar-doar s-o potoli", arată, disperată, fata.

Cele două victime ale lui Jucan, bărbatul şi fiica acestuia, au primit, fiecare, un certificat medico-legal în care li se recomandă câteva zile de îngrijiri medicale. "Toate ca toate, dar să mi se întâmple aşa ceva, de la un ins care se duce în fiecare duminică la biserică şi se recomandă drept un om religios, la asta chiar nu mă aşteptam", proclamă, dezamăgit, Aurel Moldovan, înainte de a părăsi clădirea.

UPDATE: Am primit din partea dlui Sorin Bercea, de la Congregaţia Jucu a Cultului "Martorii lui Jehova", următoarea precizare: "Dl Jucan, cel pomenit în articolul de faţă că ar aparţine cultului nostru, nu a fost botezat la noi. E adevărat, a participat, de-a lungul timpului, de circa zece ori, la slujbele religioase din Biserica noastră, dar nu poate fi considerat nicidecum <martor>, în schimb soţia şi fetele sale sunt membre ale cultului nostru. Rugăm să faceţi rectificarea cuvenită, pentru a nu se induce în ochii publicului o părere greşită despre Martorii lui Jehova, aducând, astfel, o ştirbire gravă imaginii noastre"

Loading...
Comenteaza