2015 în justiţie (I): Florian Walter, familia Cordoş, Mihnea Iuoraş şi Daniel Don, principalii corupţi ai Clujului

2015 în justiţie (I): Florian Walter, familia Cordoş, Mihnea Iuoraş şi Daniel Don, principalii corupţi ai Clujului
Justiţia clujeană nu rămâne niciodată fără “clienţi”. Dacă 2014 poate fi considerat anul lui Uioreanu şi al acoliţilor săi, 2015 este cu siguranţă anul unora dintre cele mai spectaculoase scandaluri. Corupţie în familie, evadări din arestul poliţiei, o fugă în Dubai şi un subprefect colecţionar de dosare penale: 2015 a fost presărat cu dezvăluiri care de care mai suculente.

Printre principalii „clienţi" ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) se numără finanţatorul formaţiei "U" Cluj, Florian Walter, întreaga familie a senatorului social-democrat Alexandru Cordoş, fostul subprefect Mihnea Iuoraş şi şeful AJOFM, Daniel Don.

Familia Cordoş, protagonista celui mai mare scandal din acest an

Întreaga familie Cordoş a fost în epicentrul celui mai mare scandal de corupţie de la Cluj. Totul a început în 23 aprilie, când, în urma unor percheziţii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de senatorul social-democrat, de soţia şi de fiica lui. Anchetatorii o bănuiau pe Mihaiela Cordoş de trafic de influenţă, în timp ce Alexandru Cordoş şi Andreea Alexandra erau suspectaţi de complicitate la trafic de influenţă.

Potrivit unui comunicat al DNA, începând cu noiembrie 2014 Mihaiela Cordoş ar fi pretins de la mai multe persoane sume de bani cuprinse între 1.000 şi 10.000 lei, pentru ca, prin influenţa pe care ea şi soţul său o aveau asupra persoanelor cu funcţii de conducere din Spitalul Clinic Judeţean Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi alte instituţii publice să obţină cumpărătorilor de influenţă posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de profesor suplinitor, infirmier, asistent medical şi de juristconsult. Mai mult, în perioada ianuarie - aprilie 2015 Mihaiela Cordoş ar fi fost sprijinită şi de fiica sa, care ştia că mama primea foloase necuvenite pentru a-şi trafica influenţa pe lângă diferite persoane din instituţiile amintite.

În 24 aprilie Mihaiela Cordoş a fost reţinută pentru 24 de ore, mai apoi fiind arestată preventiv pentru trafic de influenţă în formă continuată, iar în data de 25 senatorul PSD s-a autosuspendat din toate funcţiile deţinute în partid, parlamentarul declarând că nu doreşte să implice PSD în situaţia sa "juridică".

În 30 mai, Mihaiela Cordoş a fost plasată în arest la domiciliu prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a admis contestaţia sa la decizia de prelungire a arestului preventiv. După aproximativ o lună de la acest moment, în 23 iunie, procurorii DNA au decis să o trimită în judecată, în stare de arest la domiciliu. În ziua următoare aceasta a mai primit o lovitură dură, întrucât nu mai puţin de 23 de persoane şi-au recunoscut vinovăţia în dosarul său. Ulterior, în 6 august, toate cele 23 de persoane au fost condamnate la închisoare cu suspendare de către Tribunalul Cluj.

Între timp, în dosarul Mihaielei Cordoş a apărut şi numele directorului executiv al Casei de Pensii Cluj, Rodica Șelaru, care i-a trimis acesteia mai mulți "clienți", care ar fi dat câte 1.500 de euro pentru a se putea angaja la spital.

De asemenea, în 17 iulie procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj au dispus extinderea urmării penale faţă de senatorul Alexandru Cordoş, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență în formă continuată, într-un nou dosar.

Ultimele informaţii legate de dosarul Cordoş au apărut în 3 noiembrie, dată la care judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Cluj a consființit trimiterea în judecată a Mihaielei.

Florian Walter - fugă ca-n telenovele

2015 a fost un an plin de suspans şi adrenalină şi pentru omul de afaceri Florian Walter. În 6 mai finanţatorul formaţiei "U" Cluj a devenit protagonistul unei aventuri demne de scenariul unei telenovele. La acea dată procurorii DIICOT şi poliţiştii Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate au făcut 28 de percheziţii, fiind vizată şi compania Romprest Service, controlată de Florian Walter. Omul de afaceri era bănuit că a constituit și coordonat un grup infracţional organizat ce acționa pe raza mai multor județe și în municipiul București.

Walter nu a putut fi găsit însă de anchetatori, astfel că Tribunalul Prahova a decis să emită un mandat de arestare în lipsă pe numele său, fiind dat în consemn la frontieră. Mai apoi, în 19 mai, instanţa prahoveană a emis un mandat internaţional de urmărire pe numele lui Walter.

Unele surse judiciare vehiculau că Walter ar fi părăsit ţara la sfârşitul lunii aprilie, iar ultima dată ar fi fost localizat la Monaco. Potrivit altor surse, el ar fi ajuns în Cuba. La mijlocul lui iulie, el a fost localizat tocmai în Orientul Mijlociu, în cel mai mare oraş din Emiratele Arabe Unite, Dubai.

Autorităţile române au iniţiat demersurile necesare pentru extrădarea sa, lucru difícil de obţinut, întrucât Departamentul de Imigrare din Dubai i-ar fi eliberat omului de afaceri o viză de rezidenţă în Emiratele Arabe Unite.

De atunci şi până în prezent în presă au apărut mai multe fotografii cu omul de afaceri, care s-ar afla în continuare în Dubai. Potrivit ultimelor informaţii apărute, citate de evz.ro, Walter a fost spitalizat în stare gravă la mijlocul lunii octombrie, după ce a făcut infarct în Dubai.

Mihnea Iuoraş, colecţionar de dosare penale

Nici fostul subprefect al Clujului, Mihnea Iuoraş, nu a scăpat de justiţie în 2015. În 17 martie acesta a fost reţinut în dosarul despăgubirilor de imobile supraevaluate de la ANRP, în care fostul şef ANI, Horia Georgescu, este suspectat de abuz în serviciu.

Iuoraş, care a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii în perioada în care fostul şef ANI ar fi comis faptele de corupţie, a fost arestat preventiv a doua zi, fiind acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu. La data de 9 aprilie, procurorii DNA au decis să îl trimită în judecată, în stare de arest preventiv.

Problemele fostului subprefect nu se opresc aici, întrucât în 3 iulie acesta a fost pus sub urmărire penală, tot pentru abuz în serviciu, în dosarul omului de afaceri Horia Simu. Anchetatorii nu au pierdut vremea, iar în 25 august l-au trimis în judecată şi în acest dosar.

Demn de precizat este că Iuoraş este „beneficiarul" unei condamnări definitive la un an şi şase luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani pentru scurgere de informaţii cu caracter secret.

Arestul IPJ Cluj, uşor de părăsit

Nici nu a început bine anul, că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a devenit cunoscut în toată ţara: nu datorită unor statistici privind rezultatele obţinute în 2014, ci prin intermediul unor evadări. În data de 17 ianuarie patru deţinuţi periculoşi au reușit să scape din arestul IPJ Cluj rupând grilajul de fier care acoperă locul destinat plimbării şi escaladând zidul din beton.

Trei dintre aceştia s-au bucurat de mai puţin de 12 ore de libertate, însă cel de-al patrulea le-a creat probleme oamenilor legii, sute de poliţişti fiind angrenaţi într-o amplă acţiune de căutare a acestuia. Eforturile au fost zadarnice, deţinutul, Alexandru Bartuş, fiind prins abia după două săptămâni, în judeţul Alba.

În urma scandalului trei poliţişti care erau de serviciu la arestul IPJ Cluj când cei patru deţinuţi au evadat au fost cercetaţi disciplinar şi penal, fiind mutaţi la alte secţii.

La doar câteva zile după prinderea lui Bartuş un alt infractor a evadat de sub escorta poliției, în timp ce era adus de la Dej la Cluj-Napoca cu propunerea arestului preventiv. El nu a avut timp să se bucure de neaşteptata libertate, întrucât a fost capturat la mai puţin de trei ore de la evadare, în zona Pieţei Abator.

Şeful AJOFM, anchetat pentru fraudă cu fonduri europene

Directorul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a intrat pe mâna anchetatorilor DNA la mijlocul lui noiembrie. În urma unor perheziţii desfăşurate la două sedii ale instituţiei pe care o conduce, Don a fost reţinut pentru 24 de ore, iar mai apoi arestat preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată şi fals în declarații în formă continuată.

Din ordonanța de reţinere întocmită de procurori a rezultat că acesta pretindea o parte din veniturile încasate de subordonații săi din proiectele derulate pe fonduri europene. De gol l-a dat tocmai declaraţia sa de venit.

În 19 noiembrie, după mai bine de trei ore de deliberare, judecătorul de drepturi și libertăți a instanţei de judecată a decis schimbarea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul șefului AJOFM Cluj. O lună mai târziu, Tribunalul Cluj a decis să prelungească măsura arestului la domiciliu pentru încă 30 de zile, până în 17 ianuarie 2016.

Boc, audiat în dosarul Elenei Udrea

Primarul Clujului, Emil Boc, a ajuns şi el în faţa justiţiei. Deşi nu a fost vizat de niciun scandal de corupţie, el a fost audiat ca martor în data de 5 noiembrie de procurorii DNA Bucureşti în dosarul în care Elena Udrea este cercetată pentru fapte de corupţie privind vânzarea unei vile din Eforie Sud, respectiv un contract între Hidroelectrica şi "băieţii deştepţi" din energie. La ieşirea de la audieri el a declarat că în 2012 s-a concentrat pe alegerile locale din Cluj-Napoca şi că nu îl cunoştea pe cel care ar fi sponsorizat PDL-ul.

Uioreanu, mici victorii în faţa instanţei

Trimis în judecată pentru corupţie încă din 23 iunie 2014, fostul şef al Consiliului Judeţean Cluj şi-a petrecut o bună parte din an pe holurile instanţelor clujene. Procesul său a început în 2 martie la Tribunalul Cluj, însă s-a bucurat rapid de o mini-victorie, întrucât la sfârşitul lunii respective magistraţii Tribunalului au decis înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

În preajma sărbătorilor de iarnă, Uioreanu şi oamenii de afaceri Ioan Bene și Vasile Pogăcean, judecaţi în acelaşi dosar, au scăpat şi de controlul judiciar.

La rândul său, fiul său, Alexandru, condamnat pentru trafic de droguri, a obţinut în acest an o victorie împotriva statului român. Mai exact, el a câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) un proces intentat din cauza condiţiilor proaste din timpul arestului preventiv.

Apostu a câştigat la CEDO procesul cu autorităţile române

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, acum încarcerat pentru săvârşirea unor fapte de corupţie, a câştigat la începutul anului, la CEDO, procesul cu autorităţile române privind privarea sa de anumite drepturi.

Totuşi, satisfacţia sa este doar sufletească, deoarece instanţa a respins despăgubirile cerute de Apostu din cauza faptului că plângerea sa a fost depusă în afara termenului prevăzut.

Loading...
Comenteaza