Atenţie la hoţii de tomberoane :) La Cluj se fură cu duba FOTO+VIDEO

Atenţie la hoţii de tomberoane :) La Cluj se fură cu duba FOTO+VIDEO
Un cititor ZIUA de CLUJ a fost prădat de hoţi. I s-a furat... tomberonul din faţa casei. Fapta a fost însă suprinsă pe camerele de supraveghere şi astfel "modul de operare" al "răufăcătorului" dat în vileag.

Furtul a avut loc în seara zilei de 20 septembrie 2016, în centrul oraşului. Mai exact pe strada Croitorilor colţ cu Constanţei. În videoul trimis pe adresa redactie@ziuadecj.ro se vede o dubă care staţionează în faţa casei şi un tânăr care se dă jos de la volan, merge şi deschide cele două uşi din spate ale maşinii şi apoi se deplasează tiptil către tomberon. Îl înşfacă şi îl bagă repede în dubă, asta după ce s-a asigurat că nimeni nu îl vede, după care demarează în trombă mulţumit de ispravă.

"În fiecare marţi seara se duce gunoiul de pe stradă, iar oamenii îşi scot tomberoanele pe trotuarul din faţa porţii pentru ca cei care lucrează la salubritate să le poată goli. În aceeaşi noapte sau dimineaţa, locatarii îşi bagă tomberoanele înapoi în curte. Al meu a dispărut. Am constatat dimineaţa următoare, însă doar joi am avut timp să mă uit pe camerele de supraveghere. Ora afişată pe înregistrarea video e decalată cu 1 oră şi 12 minute. După cum se vede, pe tomberon e scrisă adresa cu vopsea. În mai multe părţi. Mă aşteptam să fie nişte copii cei ce au furat tomberonul sau ţigani din zona pieţei agroalimentare, dar uite...surpriză!", spune clujeanul păgubit.

O plângere a fost depusă în acest caz la Poliţia Cluj.

Loading...
Comenteaza