Alertă cu bombă la Baia-Mare FOTO

Alertă cu bombă la Baia-Mare FOTO
Alerta cu bombă a fost dată miercuri, pentru clădirea Tribunalului Maramureş. Zona a fost evacuată pentru a facilita verificările.

Surse din cadrul Tribunalului Maramureş au declarat pentru MEDIAFAX că întreaga clădire a fost evacuată pentru a facilita verificările, echipe de jandarmi şi ale SRI deplasându-se de urgenţă la faţa locului

Alerta cu bombă a fost dată miercuri, iar în urma acesteia toate persoanele aflate în clădire au fost evacuate.

Mai multe echipe de jandarmi şi ale SRI se află la faţa locului pentru a verifica veridicitatea apelului.

Circulaţia auto pe direcţia Tribunalului a fost oprită.

UPDATE: Echipa pirotehnică a Serviciului Român de Informații (SRI) inspectează un pachet suspect la Tribunalul Maramureș, dar, după primele verificări, a rezultat că acesta nu prezintă un pericol, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, pachetul se află în toaleta publică, clădirea a fost evacuată, iar traficul în zonă a fost restricționat, acestea fiind procedurile în astfel de situații.

Conform aceleiași surse, apelul anonim preciza că presupusa bombă ar fi amplasată într-una din toaletele clădirii.

 

Loading...
Comenteaza