Sfârșit tragic pentru doi cetățeni străini. Au intrat cu mașina într-un tir

Sfârșit tragic pentru doi cetățeni străini. Au intrat cu mașina într-un tir
Doi cetăţeni străini şi-au pierdut viaţa, iar altă persoană a fost rănită grav, joi, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un TIR.

Accidentul a avut loc pe centura Lugojului, din județul Timiș. Potrivit poliţiştilor, la un moment dat, şoferul unui autoturism, în care se aflau încă două persoane, a efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure şi a fost lovit de un tir care circula pe aceeaşi direcţie de mers, dinspre Timişoara spre Caransebeş.

"În urma accidentului, conducătorul autoturismului şi un pasager au decedat, iar un alt pasager a fost rănit şi transportat la spital. În cauză urmează a fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă", a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, Ancuţa Morariu.

Cele două persoane decedate sunt cetăţeni străini, un canadian şi un australian.

„Este vorba de două persoane decedate: un bărbat de 71 de ani şi o femeie de 66 de ani. De asemenea, încă o persoană de 47 de ani este în stare gravă. În autotren se afla doar şoferul, care nu este rănit. Noi am intervenit cu o autospecială şi cinci subofiţeri", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, Elena Megherea.

Traficul rutier a fost blocat pe un sens de mers aproximativ 30 de minute.

Loading...
Comenteaza