Evaziune fiscală de 2 milioane de euro: Peste o sută de percheziţii în ţară, printre care şi la Cluj

Evaziune fiscală de 2 milioane de euro: Peste o sută de percheziţii în ţară, printre care şi la Cluj
Peste o sută de percheziţii domiciliare sunt efectuate joi, în Bucureşti, Cluj şi alte 15 judeţe, de poliţiştii arădeni, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, într-un dosar penal de evaziune fiscală cu un prejudiciu de două milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, percheziţiile sunt efectuate în Bucureşti şi în judeţele Arad, Hunedoara, Timiş, Gorj, Giurgiu, Mehedinţi, Iaşi, Galaţi, Olt, Argeş, Cluj, Ilfov, Tulcea, Dolj, Sălaj şi Caraş - Severin, la activităţi participând şi poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din judeţele pe teritoriul cărora se efectuează percheziţiile. Acţiunile sunt coordonate de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale.

"Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 2 milioane de euro. Urmează a fi puse în aplicare 27 de mandate de aducere. Persoanele depistate urmează a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale", se precizează în comunicatul IGPR.

 

Loading...
Comenteaza