60.000 de abonamente vândute la Untold 2019. Urmează încă 5.000 (VEZI prețul)

60.000 de abonamente vândute la Untold 2019. Urmează încă 5.000 (VEZI prețul)

Primele 60.000 de abonamente au fost deja vândute pentru ediția aniversară a festivalului Untold, iar următoarele 5.000 urmează să fie puse în vânzare.

Următoarele 5.000 de abonamente pentru cele 4 zile de festival se vor pune în vânzare, miercuri, 5 iunie, ora 12.00, la prețul de 149 de euro plus taxe. Acestea vor putea fi achiziționate doar de cei care s-au înregistrat pe untold.com. Cei care nu și-au cumpărat încă un abonament la festival, mai au timp să se înregistreze pe pagina festivalului pentru tranșa care va fi scoasă la vânzare miercuri, 5 iunie, la ora 12.00. Organizatorii Untold spun că săptămâna viitoare vor fi scoase la vânzare și biletele pentru 1 zi de festival.

Luni, 3 iunie 2019, Untold a anunțat că, pe lângă ceilalți artiști, în această vară, pe scena principală a festivalului va urca și entertainer-ul numărul 1 al lumii, artistul britanic, Robbie Williams!

Concertul din vară, de la Cluj-Napoca, este unul special și asta pentru că artistul și-a ales pentru anul 2019 doar câteva concerte în întreaga lume, în această elită numărându-se și festivalul Untold. Organizatorii festivalului promit că spectacolul va fi unul cu adevărat suprem, pus în valoare și de producția impresionantă pe care o vor pregăti pentru acest eveniment. Show-ul va dura peste 1 oră și 30 de minute și va însuma peste 50 de muzicieni și dansatori care vor fi prezenți pe scenă, alături de superstarul britanic.

După 4 ediții legendare, prin prezența lui Robbie Williams pe scena principală, Untold demonstrează că este un festival pregătit să ducă experiența muzicală la nivelul următor. Astfel, UNTOLD își păstrează promisiunea de a aduce artiști de top din întreaga lume, și de a evolua la fiecare ediție. VEZI E oficial! Robbie Williams vine la UNTOLD

"Ediția aniversară din acest an a unuia dintre cele mai bune festivaluri de muzică din lume, UNTOLD, va însemna o producție și mai impresionantă decât în anii precedenți, dar și show-uri unice în lume, cum ar fi cele pregătite de Armin van Buuren, “Armin Untold World Exclusive Show”, de bine cunoscutul trio, 3 Are Legend, dar și de DJ-ul numărul unu al lumii, Martin Garrix. Armin van Buuren pregătește în acest an un show care va putea fi văzut exclusiv la UNTOLD. Fanii vor fi purtați prin experiențe muzicale diferite, dar și printr-un carusel al emoțiilor și energiilor pozitive", transmit organizatorii.

Festivalul Untold 2019 va avea loc în perioada 1-4 august la Cluj-Napoca. 

Loading...
Comenteaza