Foto Accident grav în centrul Clujului. O mașină a fost proiectată pe trotuar și a lovit doi pietoni

În cursul zilei, la intersecția dintre Piața Ștefan cel Mare și Aleea Învățătorului, două autoturisme s-au acroșat, iar din coliziune au rezultat cinci victime.

Accident grav, în centrul orașului, după ce două mașini s-au lovit, iar una dintre ele a fost proiectată pe trotuar. Șoferul unuia dintre autoturisme, în vârstă de 28 de ani, nu s-a asigurat corespuzător pentru a intra pe Aleea Învățătorului și a intrat în coliziune cu o mașină ce circula dinspre Piața Ștefan cel Mare, înspre Piața Cipariu, condusă de un șofer în vârstă de 45 de ani. Cel de-al doilea avea o alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

În urma coliziunii, primul autoturism a fost proiectat pe trotuar, unde a lovit doi pietoni, de 45, respectiv 46 de ani, din București. În total numărul victimelor se ridică la cinci. Patru dintre persoane au fost transportate la spital, dintre care un pieton și trei dintre cei care se aflau în mașini. Unul dintre cei care erau în autoturisme a avut nevoie de descarcerare. Cea de-a cincea victimă a refuzat transportul la spital. 

 

Loading...
Comenteaza