Accident mortal în Căşeiu. Un motociclist a decedat, iar 4 persoane au fost rănite FOTO/VIDEO ŞOCANT

Accident mortal în Căşeiu. Un motociclist a decedat, iar 4 persoane au fost rănite FOTO/VIDEO ŞOCANT
Patru răniţi şi o persoană decedată într-un accident mortal de circulaţie ce a avut loc azi-noapte, în jurul orei 2 pe DN1C în dreptul localităţii Căşeiu.

Noapte albă pentru poliţiştii, medicii şi pompierii dejeni. În timp ce poliţiştii efectuau cercetări pentru a stabili circumstanţele care au dus la producerea unui accident soldat cu trei victime, un motociclist a intrat într-o autospecială a pomperilor şi a decedat.

Şoferul unui autoturism, care se întorcea spre casă, a pierdut controlul maşinii şi a ajuns într-un şanţ de pe marginea drumului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul era însoţit de alte două persoane şi se întorceau de la o discotecă din apropiere. Toţi cei trei au ajuns la Spitalul Municipal Dej.

Conform medicului Mircea Botezan, una dintre victime, care şi-a pierdut şi cunoştinţa, a suferit un traumatism cranian şi a fost trimisă la UPU 1 Cluj Napoca. O altă persoană a suferit numeroase contuzii şi a fost internată la spitalul din Dej.

La doar câteva minute de la producerea accidentului, un motociclist, care circula pe aceeaşi direcţie de mers, s-a izbit violent de o autospecială a pompierilor dejeni. "Am fost surprinşi de apariţia unei motociclete cu două persoane, care ignorând semnalele agentului de circulaţie aflat pe şosea în exerciţiul funcţiunii, a accelerat şi a intrat într-o autoutilitară a echipajului de pompieri", a declarat comisar şef Florin Moldovan, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Dej.

Deşi poliţistul i-a făcut semn să oprească, conform unor surse judiciare, bărbatul s-a speriat, a apăsat cu putere acceleraţia şi a intrat în spatele maşinii de pompieri. În urma impactului, motociclistul a decedat. Cealaltă persoană care se afla pe motocicletă a fost rănită grav. Medicii i-au acordat primul ajutor, iar apoi victima a fost trimisă la UPU 1 Cluj Napoca.

Poliţiştii dejeni efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-au produs cele două accidente.

Loading...
Comenteaza