Al doilea dosar de corupţie al lui Apostu

Al doilea dosar de corupţie al lui Apostu
Fostul primar al Clujului este urmărit penal într-un caz cu acuzaţii de luare de mită de la mai multe companii multinaţionale, situaţia fiind confirmată oficial.

Sorin Apostu, fostul primar al Clujului, este acuzat în al doilea dosar în care e cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că ar fi luat mită de la mai multe companii multinaţionale, cum ar fi Carrefour, pentru a le proteja de controalele Direcţiei Sanitare Veterinare (DSV) Cluj, unde fostul edil a avut funcţii până în 2004, un an mai târziu fiind numit conducere Alexandru Duma, la propunerea PDL.

„Procurorii din cadrul Serviciului teritorial Cluj al DNA efectuează acte de urmărire penală faţă de persoana menţionată în cerere într-o cauză penală constituită prin disjungere din dosarul penal în care Sorin Apostu a fost trimis în judecată. Având în vedere stadiul cercetărilor, în acest moment, informaţii suplimentare nu sunt publice, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 lit. e, f din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public", a transmis DNA, la solicitarea ZIUA de CLUJ.

În urmă cu trei săptămâni, avocatul lui Apostu, Gheorghiţă Mateuţ, declara că „nu ştie ca Apostu să mai fie cercetat în vreun dosar" şi că fostul primar a primit o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale. Contactat telefonic, avocatul şi-a menţinut punctul de vedere, şi a subliniat că Apostu nu a fost chemat la DNA pentru acel dosar. „Nu ştiu ce se întâmplă, aşa se petrec lucrurile în România", a spus Mateuţ. În acest dosar complex, procurorii DNA cercetează 12 contracte pe care le-a avut firma Toralex, aparţinând socrului lui Apostu, cu societăţi comerciale pentru implementarea sistemului de verificare a calităţii produselor, obligatoriu din 2005. Acuzaţia este că firma ar fi încasat onorarii de circa 1.000 de euro lunar pe fiecare contract, dar nu ar fi prestat serviciul specificat în contract. Doi clienţi ai Toralex au fost Carrefour şi OMV, care aveau însă în paralel contracte similare cu o altă firmă cunoscută la nivel naţional. Contractele Toralex erau semnate de soţia lui Apostu, care activa ca jurist în firmă. Societăţile respective ar fi încheiat contracte cu Toralex pentru a "îmblânzi" controalele din DSV Cluj. În acelaşi dosar, disjuns din cel în care a fost trimis în judecată, procurorii au extins cercetările, în noiembrie 2012, adică exact la un an după arestarea lui Apostu. Extinderea cercetărilor a vizat suspiciuni privind anularea în mod ilegal a mai multor amenzi, cele mai mari fiind trei amenzi de câte 50.000 de lei, aplicate de angajaţii primăriei unor firme de construcţii sau unor dezvoltatori imobiliari. Conform surselor judiciare, se estima că paguba produsă astfel bugetului local ar fi de peste 150.000 de lei. Fostul primar al Clujului a fost condamnat joi de Curtea de Apel Mureş la trei ani şi şase luni de închisoare în primul dosar de corupţie pentru trafic de influenţă în formă continuată, instigare la spălare de bani în formă continuată, instigare la fals în încrisuri sub semnătură privată şi primire de foloase necuvenite. El a fost achitat pentru acuzaţia de luare de mită.

Monica Apostu, soţia fostului primar, avocat de profesie, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi fals în înscrisuri. Călin Stoia, director general al companiei de salubrizare Branter Vereş, a fost achitat pentru toate capetele de acuzare. Stoia a fost acuzat de procurorii DNA de dare de mită în formă continuată, participaţie improprie la spălare de bani în formă continuată şi participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

 

 

Loading...
Comenteaza