ALDE îşi stabileşte priorităţile parlamentare. Printre acestea se numără şi Legea lobby-ului (surse)

ALDE îşi stabileşte priorităţile parlamentare. Printre acestea se numără şi Legea lobby-ului (surse)

Conducerea centrală a ALDE se va reuni, pe 28 august, la Bucureşti, pentru a stabili, printre altele, priorităţile legislative pentru noua sesiune parlamentară de toamnă, au declarat surse din formaţiunea liberal-democrată.

Potrivit surselor citate, în şedinţa Biroului Politic Executiv (BPEx) al ALDE se vor agrea „proiectele legislative pentru noua sesiune parlamentară” pe care formaţiunea le va susţine.

Printre proiectele pe care ALDE vrea să le promoveze în Parlament se află o Lege a lobby-ului, au declarat surse din partid pentru MEDIAFAX.

În şedinţa BPEx al ALDE va mai fi realizată o analiză a activităţii organizaţiilor judeţene ale partidului, au precizat sursele citate.


Surse din PSD au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că în perioada 29 august-2 septembrie, conducerea centrală a PSD, împreună cu preşedinţii organizaţiilor judeţene, vor discuta la Neptun despre strategia partidului pentru anul 2019 când vor avea loc alegeri europarlamentare şi prezidenţiale. Potrivit surselor social-democrate, la reuniunile PSD ar putea să participe şi o parte din liderii ALDE, conduşi de preşedintele formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu.

Pe 29 iulie 2017, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, declara, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că şi-ar dori ca noua Lege a lobby-ului să fie una a transparenţei şi crede că dacă la o discuţie nu s-ar ascunde telefoanele şi nu s-ar vorbi în şoaptă, întâlnirea poate fi de lobby.


Potrivit lui Viorel Ilie, Legea lobby-ului se află pe agenda publică, aceasta fiind cuprinsă în programul de guvernare. Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul spunea la acea vreme că avusese o serie de dezbateri pentru un viitor astfel de act normativ care ar îmbunătăţii activitatea de lobby.

„Am participat la o serie de dezbateri pentru această lege. Există organizaţii din România care fac lobby fără a exista această lege. Concluzia discuţiilor a fost ca în România se face lobby fără să existe această lege şi nu ştim dacă o lege ar aduce îmbunătăţiri în această activitate. Mă refer la faptul că această lege nu ar trebui să se refere special la societăţi comerciale sau la persoane fizice, ar trebui să lăsăm un cadru mult mai larg. Există discuţii şi în justiţie că practic o lege a lobby-ului ar legaliza traficul de influenţă. Noi vrem să stabilim foarte clar, prin lege, până unde se poate ajunge: de unde este până unde este lobby şi de unde începe traficul de influenţă”, spunea anul trecut ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, într-o conferinţă de presă la sediul ALDE din Bistriţa.

Ministrul mai preciza atunci că propunerea sa este ca legea să nu fie una a lobby-ului, ci una a transparenţei şi să includă şi politicienii, nu doar mediul de afaceri.

Loading...
Etichete
Comenteaza