Arafat, despre protestatarul mort: Lacrimogenele nu sunt fără efecte, dar nu găsesc o corelare cu starea pacientului

Arafat, despre protestatarul mort: Lacrimogenele nu sunt fără efecte, dar nu găsesc o corelare cu starea pacientului
| Foto: stirileprotv.ro

Şeful DSU, Raed Arafat, participă marţi, alături de ministrul Carmen Dan, la şedinţa Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor, în contextul solicitării liberalilor de a oferi explicaţii despre protestele violente din 10 august.

"Acel om s-a prezentat cu sângerare la nivelul nasului. Tensiunea era mărită. Acest caz se trece mai degrabă epistaxisul şi hipertensiunea arterială. Substanţele iritant lacrimogene nu sunt fără efecte, însă corelarea între acestea şi starea pacientului, eu nu o găsesc. Se va vedea la autopsie. Dacă se găseşte o corelare o să spună cei de la medicină legală. Faptul că a avut vărsături la 4 zile, problem netrecută când a venit la noi în seara acea pentru intervenţie. Situaţia nu are corelare cu ce s-a întâmplat în 10 august. Ce iese de la autopsie poate să releve aspect, dar aceasta este părerea mea potrivit şi informaţiilor pe care le avem la acest moment", a afirmat marţi Raed Arafat, în cadrul audierii.

Poliţiştii din Teleorman au fost sesizaţi de reprezentanţii spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani, care s-a simţit rău în urma protestului din 10 august din Capitală, şi au deschis un dosar penal. Cauza exactă a morţii va fi stabilită după efectuarea necropsiei.

„Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Turnu Măgurele, ar fi decedat în noaptea de 19 spre 20 august. În această (luni- n.r.) dimineaţă, colegii noştri au deschis un dosar penal. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza decesului. Cercetările se efectuează sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria”, a declarat reprezentantul Poliţiei.

Bărbatul din Turnu Măgurele, care a murit la spital în Alexandria, a acuzat sângerări la nivelul nasului în timpul mitingului din Piaţa Victoriei de pe 10 august, fiind îngrijit de medicii de pe o ambulanţă SMURD aflată acolo, anunţă DSU. El le-a spus doctorilor că suferă de boli cronice.

"În urma informaţiilor conţinute în documentele de la intervenţia echipajelor medicale de urgenţă şi prim ajutor calificat din Piaţa Victoriei în noaptea de 10 august 2018, s-a constatat că pacientul s-a prezentat la una dintre ambulanţele SMURD aflate la faţa locului, acuzând Epistaxis (sângerare la nivelul nasului). Pacientul a declarat echipajelor de urgenţă că suferea de boli cronice, precum hipertensiune arterială, iar la momentul examenului clinic, pacientul era conştient, cooperant, cu tensiunea arterială mărită (161/126), şi oxigenare în limite normale (97%)", precizează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), pe Facebook.

După ce i s-a acordat primul ajutor, medicii i-au propus bărbatului transportul la spital, însă acesta a refuzat.

La rândul său, directorul medical al Spitalului Alexandria, Valentina Roibu, a declarat, pentru MEDIAFAX că reprezentanţii unităţii medicale au solicitat deschiderea unei anchete pentru a nu exista vreo suspiciune. „Am solicitat Serviciul de Medicină Legală şi Poliţia pentru a ridica orice suspiciune, să vedem ce a fost. Nu am avut de la aparţinători nicio solicitare, iar aparţinătorii nu ne-au declarat nouă nimic“, a declarat reprezentantul spitalului.

Ea a adăugat că starea pacientului era una degradată.

„Pacientul s-a prezentat la camera de gardă a Spitalului Turnu Măgurele, de acolo, cu vărsături, cu sângerare, cu melenă hematemeză, a fost trimis către spitalul nostru. A fost internat în Serviciul de Terapie Intensivă, unde i s-au făcut toate cele, cu tratament maximal, respectând tot protocolul. În data de 19, a prezentat stop cardio-respirator, care nu a răspuns la manevrele de resuscitare şi s-a declarat decesul. Pacientul era într-o stare destul de critică“, a mai spus Valentina Roibu.

Loading...
Comenteaza