ARD acuză: utilaj electoral la RADJ Cluj VIDEO

ARD acuză: utilaj electoral la RADJ Cluj VIDEO
Un utilaj care lucrează pentru Regia Autonomă a Drumurilor Judeţene (RADJ) Cluj a fost folosit în comuna Tureni ca suport pentru materiale de campanie electorală ale USL, acuză ARD. Directorul regiei a explicat că este vorba, de fapt, de un utilaj al unei firme private, iar USL spune că, cel mai probabil, materialele electorale au fost amplasate de patronul companiei care deţine utilajul.

Alexandru Coroian, candidat ARD la alegerile din 9 decembrie, a reclamat folosirea utilajelor RADJ Cluj în campania electorală a USL. El a fotografiat un camion care lucra la reabilitarea unui drum din comuna Tureni şi care era împodobit cu steaguri ale USL şi afişe electorale ale candidatului Uniunii în zonă, Alexandru Cordoş.

"A face campanie cu ajutorul acestei logistici este absolut păgubos pentru orice stat democratic din Europa. Nu mi se pare normal să se treacă la asfaltarea drumurilor din comune folosind afişe şi steaguri USL, atâta vreme cât discutăm aici de bani publici", a precizat Alexandru Coroian.

Directorul general al regiei de drumuri spune că utilajul în cauză nu aparţinea instituţiei pe care o conduce.

"Maşina respectivă, care s-a prezentat dimineaţă la lucru în Tureni, pentru partea de frezare în vederea întreţinerii îmbrăcăminţii asfaltice, nu era maşina RADJ, era o maşină închiriată. La prezentarea la locul punctului de lucru, a fost sesizat de şeful punctului de lucru să-şi dea jos afişele. După 15 minute, afişele erau luate şi ne-am continuat activitatea", a menţionat Eugen Cadar, directorul general al RADJ.

Alexandru Cordoş a explicat reporterilor Realitatea TV Cluj că nu a oferit afişe Regiei de Drumuri pentru a fi puse pe utilaje. Candidatul USL a mai explicat că este posibil ca patronul firmei care deţine utilajul să fi pus afişele şi steagurile din proprie iniţiativă.

 

Loading...
Comenteaza