Video Autorii jafului armat de la sala de jocuri din Mărăști au fost prinși. Unde i-au găsit polițiștii

Autorii jafului armat de la sala de jocuri din Mărăști au fost prinși. Unde i-au găsit polițiștii
| Foto: Arhiva

Tâlharii care au jefuit, miercuri dimineața, o sală de jocuri din cartierul Mărăști, înarmați cu un pistol și un cuțit, au fost identificați și reținuți de polițiștii clujeni. 

Cu feţele acoperite şi înarmaţi cu un cuţit şi un pistol, doi bărbaţi ar fi reuşit să sustragă 7.000 de lei dintr-o sală de jocuri din Cluj-Napoca. În scurt timp, poliţiştii clujeni i-au identificat şi depistat, în prezent fiind la sediul unităţii de poliţie, urmând a fi reţinuţi pentru 24 de ore.

Joi, 18 aprilie, în urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj au identificat şi depistat doi bărbaţi bănuiţi de comiterea tâlhăriei de miercuri, de la sala de jocuri din Mărăști. 

Cei doi bărbaţi ar fi pătruns, miercuri, 17 aprilie, în jurul orei 04:30, într-o sală de jocuri din cartierul Mărăşti, din Cluj-Napoca, de unde, prin ameninţarea casierei, ar fi reuşit să sustragă 7.000 de lei. Cei doi aveau feţele acoperite şi ar fi folosit un cuţit şi un pistol în scopul ameninţării.

"În urma primirii apelului care anunţa fapta, poliţiştii clujeni s-au mobilizat rapid şi au demarat de îndată investigaţii, reuşind să-i identifice şi să-i depisteze pe cei doi în cursul zilei de azi, pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Cei doi bărbaţi, de 28 şi 38 de ani, din Câmpia Turzii şi Cluj-Napoca, au fost depistaţi joi, în jurul orei 16:45, în incinta unei săli de jocuri din centrul municipiului Cluj-Napoca. Aceştia au fost imobilizaţi de către poliţiştii de investigaţii criminale şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, fiind conduşi la sediul unităţii de poliţie. Asupra unuia dintre aceştia a fost găsit un cuţit", precizează IPJ Cluj.

Aceştia au fost conduşi la sediul unităţii de poliţie pentru audieri, urmând a fi reţinuţi pentru 24 de ore. În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R."

Loading...
Comenteaza