Video Autostrada Sebes-Turda, împiedicată de o groapă de gunoi. S-au reluat însă lucrările la podul peste Mureş

Autostrada Sebes-Turda, împiedicată de o groapă de gunoi. S-au reluat însă lucrările la podul peste Mureş

Tone de deșeuri  ”predecembriste” blochează lucrările la breteaua de acces dinspre viitorul nod rutier Alba Iulia Sud spre centura orașului.

Potrivit proiectului Autostrăzii Sebeș-Turda, Alba Iulia va fi conectată la șoseaua de mare viteză prin două noduri rutiere: Alba Iulia Sud și Alba Iulia Nord.

Primul se situează imediat după viitorul pod al autostrăzii de la Limba (Ciugud), iar lucrările au avansat cât se poate de bine, astfel că, la sfârșitul anului trecut, acesta era în mare parte ”creionat”. Mai mult, trei sferturi din breteaua spre centura Albei Iulia, care ne va ”cabla” la mult așteptata autostradă, erau și ele vizibile în teren. La început de 2019, lucrările s-au ”înfundat” într-o mare de deșeuri. Se pare că în această zonă din Partoș a funcționat înainte de revoluție o groapă de gunoi, închisă odată ce a devenit funcțională cea de la Pârâul Iovului, scrie Ziarul Unirea.ro. 

 

S-au reluat lucrările la viitorul pod peste râul Mureș.

Îmbunătățirea relativă a vremii se face simțită și pe lotul 1 al autopstrăzii Sebeș-Turda. Italienii de la Pizzarotti au reluat lucrările și în zona viitorului pod peste râul Mureș, de la Limba (comuna Ciugud). Viitorul pod peste râul Mureș este una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură de pe lotul unu. Viaductul are peste 800 de metri și este cel mai mare de pe lotul 1 al autostrăzii Sebeș-Turda.

 

Loading...
Comenteaza