Autostrada Transilvania ajunge la graniţa cu Ungaria. Maghiarii vin cu M35 până în 2020

Autostrada Transilvania ajunge la graniţa cu Ungaria. Maghiarii vin cu M35 până în 2020

 Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractual pentru proiectarea și execuția lotului din Autostrada Transilvania (A3), care ajunge la graniţa cu Ungaria. 

CNAIR a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lotului 3 aferent secțiunii 3C din Autostrada Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea în regim de fidic galben. Lucrările vor fi executate de către Asociarea Trameco SA - Vahostav SK AS - Drumuri Bihor SA - Drum Asfalt SRL - East Water Drillings SRL. Valoarea contractului este de 134.221.397,72 LEI fără TVA, echivalentul a 28,5 milioane Euro fără TVA, având un cost/ km de 5,3 milioane euro fără TVA. Sursa de finanţare: fonduri europene nerambursabile. 

Lotul (5,35 km) se întinde între localitățile Biharia și Borș (km 59+100 – km 64+450) și se desfășoară într-o zonă de câmpie, ce se înscrie între localitățile Biharia, Satu Nou și granița Româno - Maghiară, intersectând la nord de localitatea Biharia drumul național DN 19 (Oradea - Satu Mare), la km 59+614. La km 59+875 este prevăzut un nod rutier, respectiv nodul Biharia, cu 5 bretele și 3 pasaje. În apropierea acestui nod rutier se află calea ferată CF 402 Oradea - Satu Mare, pe care o intersectează la km 60+066. Traseul aferent lotului 3 se termină la granița Româno - Ungară, la km 64+450.

În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 19 luni, din care 4 luni pentru activitatea de proiectare și 15 luni pentru execuția lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor ofertată de Asocierea declarată câștigătoare este de 10 ani.

Ungaria ajunge cu autostrada până la frontiera cu România

Se lucrează intens pe aproape 20 de kilometri de şosea rapidă, iar până în 2020 autostrada va ajunge la granița cu România. Este vorba despre ultima porţiune a autostrăzii M35, care leagă orașul maghiar Debreţin de graniţa cu România. După ce au terminat cei cinci kilometri care înconjoară oraşul, constructorii profită de vremea bună pentru a finaliza alţi aproape 19 kilometri, până în localitatea Beretyoujfallu. Este locul în care autostrada M35 va face joncţiunea cu autostrada M4 care va ajunge până în România, conform Digi24.ro. 

Loading...
Comenteaza