Autostrada Transilvania: imagine la 360 de grade de la graniţa cu Ungaria

Autostrada Transilvania: imagine la 360 de grade de la graniţa cu Ungaria

Asociaţia Pro Infrastructură (API) a publicat o imagine la 360 de grade cu şantierul minilotului de 5,3 km dintre granița cu Ungaria și Biharia (la nord de Oradea), capătul de vest al Autostrăzii 3 București - Borș. 

Contractul pentru minilotul de 5,3 km al A3, între Borș și Biharia, a fost semnat în 13 decembrie 2018 cu Trameco (parte din grupul Selina) și stipulează patru luni de proiectare și alte 15 de execuție. "Dacă se vor rezolva în timp util problemele birocratice și dacă antreprenorul se va mobiliza suficient de bine, sunt șanse ca noul segment să fie inaugurat anul viitor", transmite API. 

Autostrada ungurilor, la graniţă în 2020

Vecinii maghiari vor aduce autostrada lor (M4 Berettyoujfalu - Nagykereki) la poarta noastră în ianuarie 2020, dar noi vom finaliza bucățica până la Biharia abia prin vara anului viitor, în cel mai optimist scenariu. Lotul 3 (subsecţiunea 3C3) Biharia – Borş are o valoare estimată la 159 de milioane de lei. 

VEZI Imagini din dronă cu şantierul Autostrăzii Transilvania, la graniţă cu Ungaria

Loading...
Comenteaza