Video Foto Autostrada Transilvania. Pasul melcului spre Mureş: "Greu de crezut că tronsonul va fi dat în trafic chiar şi în 2021"

Autostrada Transilvania. Pasul melcului spre Mureş: "Greu de crezut că tronsonul va fi dat în trafic chiar şi în 2021"

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructura (API) au filmat şantierul tronsonului de 15,7 km a Autostrăzii Transilvania (A3) spre Mureş, între Câmpia Turzii și Chețani. 

"Pe lotul Câmpia Turzii-Chețani, parte din Autostrada A3, cei de la Straco au același ritm de execuție extrem de lent. Soluționarea problemelor financiare cauzate de insolvență se lasă așteptată, iar mobilizarea în teren este grăitoare. Dacă până la începutul verii progresul a fost unul rezonabil la principalele structuri ale sectorului Chețani-Hădăreni, se pare că și aici muncitorii au dispărut, dând senzația unui șantier părăsit. Nodul rutier Chețani este singurul loc unde mobilizarea este apropiată de normalitate", arată API. 

Mai multe imagini video AICI!

Stadiul fizic oficial este 27%, iar avansul mediu din 2019 a fost de doar 1,3 puncte procentuale pe lună. "Prin urmare, în ritmul actual, ne este greu să credem că tronsonul de 15,7 km poate fi dat în circulație chiar și în anul 2021", mai spune API, care solicită responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să urgenteze constructorul în vederea finalizării nodului Chețani, stfel încât lotul vecin al celor de la Astaldi-Max Boegl să poată fi deschis imediat ce va fi gata, după care să ia rapid o decizie privind continuarea lucrărilor pe restul proiectului.

Autostrada Câmpia Turzii – Târgu-Mureş este împărţită în patru loturi: Lotul 1, între Ungheni şi Ogra, având o lungime de 10,1 kilometri, Lotul 2, pe porţiunea cuprinsă între Ogra şi Iernut, având o lungime de 3,6 kilometri, Lotul 3, între Iernut şi Cheţani, cu o lungime de 17,9 kilometri, iar Lotul 4 Câmpia Turzii – Cheţani are o lungime de 15,6 kilometri.

Două din cele patru tronsoane ale autostrăzii Ungheni – Câmpia Turzii, situate între Ungheni şi Iernut, cu o lungime totală de circa 14 kilometri, au fost date în folosinţă în luna decembrie 2018. Finanţarea lucrărilor este asigurată în proporţie de 75% prin Programul Operaţional Infrastructura Mare şi restul de 25%, de la bugetul de stat, iar finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru sfârşitul acestui an.

Loading...
Comenteaza