Bărbat cercetat pentru braconaj, la Cluj

Bărbat cercetat pentru braconaj, la Cluj
| Foto: IPJ Cluj

Un bărbat a fost depistat de poliţiştii clujeni pe fondul de vânătoare de la Răchiţele. Acesta nu avea autorizaţie de vânătoare.

"La data de 2 septembrie, în jurul orei 00.30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat se află pe fondul de vănâtoare 51 Răchițele, având arma de vânătoare asupra sa, fără a avea autorizație de vânătoare legală.

Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a depistat și identificat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Mărgău. În portbagajul autoturismului acestuia a fost găsită o armă de vânătoare și 8 cartușe", se arată într-un comunicat IPJ Cluj.

Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție, iar în cauză se efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic, fapte prevăzute de Cod penal.

Loading...
Comenteaza