Bărbatul care s-a împuşcat în cap într-un poligon din Cluj a murit / Avea acasă trei copii

Bărbatul care s-a împuşcat în cap într-un poligon din Cluj a murit / Avea acasă trei copii

Un bărbat de 41 de ani, din Cluj-Napoca a murit după ce s-a împuşcat cu arma într-un poligon privat. Poliţiştii cercetează cazul şi vor să afle ce l-a determinat să ia o astfel de hotărâre.

Instructorii spun că bărbatul nu era pentru prima dată în poligon. După câteva focuri însă, acesta a recurs la un gest necugetat. În momentul în care a recurs la gestul extrem, bărbatul era însoţit de un instructor, fost militar. Pentru că totul s-a întâmplat într-o fracţiune de secundă, acesta nu l-a mai putut opri pe bărbat. Medicii sosiţi la faţa locului au efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat.

“Au fost efectuate manevre de resuscitare în trei reprize, aproximativ o oră. Persoana prezenta activitate cardiacă, s-a luat decizia de a fi transportată către unitatea de primiri urgențe. Pe timpul transportului activitatea cardiacă a încetat şi s-a luat decizia de a fi transportat spre medicină legală”, a declarat, pentru PRO TV, sublocotenentul Ciprian Cornea, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările. Decamdată nu se ştie de ce bărbatul, care avea acasă trei copii, a recurs la un astfel de gest.

Loading...
Comenteaza