Bătaie ca-n filme de la o ramură de vişin ruptă şi un roi de albine. Ambii au ajuns la spital, în aceeaşi ambulanţă

Bătaie ca-n filme de la o ramură de vişin ruptă şi un roi de albine. Ambii au ajuns la spital, în aceeaşi ambulanţă
Cei doi sunt crescători de albine în municipiul Turda şi duşmani de mai bine de un an.

Vasile I. este un pensionar de boală în vârstă de 56 de ani din municipiul Turda, care-şi omoară mai tot timpul în grădină muncind cu cele zece familii de albine pe care le deţine. Sâmbătă, 23 mai, acesta s-a trezit că un roi de albine de la grădina învecinată s-a stabilizat pe unul din vişinii săi.

La scurt timp a apărut şi proprietarul lor, nimeni altul decât un duşman de moarte al acestuia, Constantin C., un bărbat cu aproximativ zece ani mai în vârstă decât el. Amabil, în ciuda disputei dintre ei, de la un proces la care a fost martor împotriva vizitatorului, gazda l-a rugat să recupereze cu grijă albinele, fără însă să-i rupă crengile vişinului. Lucru care din păcate nu s-a întâmplat.

"A rupt o creangă uriaşă din pom, deşi putea lesne să nu-mi distrugă vişinul şi să ia albinele fără probleme, doar e apicultor şi el, ca şi mine. Iar când l-am luat la rost pentru fapta sa, mi-a trăznit în cap cu o tablă, lungă de vreo 40 de centimetri şi lată de 25, cu care aduna albinele", a relatat el.

În ciuda sângelui care îi curgea în valuri, Vasile n-a stat cu mâinile în sân şi în replică i-a cărat vecinului câţiva pumni în figură, învineţindu-i ochiul şi umplându-l de vânătăi. Apoi au sunat la poliţie şi la ambulanţă, aşteptând liniştiţi sosirea autorităţilor. Au fost duşi, ambii, cu aceeaşi salvare la Spitalul Municipal Turda, unde li s-a acordat primul ajutor.

Astăzi, Vasile I. s-a prezentat la IML Cluj, iar medicii i-au recomandat acestuia câteva zile de îngrijiri medicale. "Probabil că o să vină şi celălalt aici, astăzi sau mâine. Oricum, e un mincinos fiindcă a declarat la poliţie că l-am lovit în cap cu un bolovan. N-a fost aşa: l-am lovit numai cu pumnul fiindcă dacă-i dădeam în cap cu un bolovan alta era situaţia... Şi dacă nu mă ataca, nu se întâmpla niciodată ce s-a întâmplat", a  specificat el.

Loading...
Comenteaza