Bătaie cruntă între două femei: soţia vs rivala. "Soţia a primit pe certificatul medico-legal cu o zi mai mult decât cealaltă"

Bătaie cruntă între două femei: soţia vs rivala.
Diferenţa dintre bătăuşe este de aproximativ 20 de ani.

Bătaie ca-n filme, sâmbătă, 25 aprilie, în Pintic, o aşezare aflată la circa 25 de kilometri de municipiul Dej, încorporată în urmă cu câţiva ani în acesta.

Protagoniste: două femei, una în vârstă de 57 de ani, mamă a şase copii şi alta cu circa 20 de ani mai tânără decât ea. Motivul bătăii a fost, se pare, o duşmănie mai veche, aceasta culminând sâmbătă, pe uliţele satului, când soţia şi-a găsit bărbatul în tractor alături de mai tânăra rivală.

Explică femeia, într-un acces de nervi, în curtea I.M.L. Cluj, unde a venit pentru a obţine certificat medico-legal: "Am mers după el, că n-am ştiut că e la ea, am crezut că-i la frate-meu, la plug - dar el era cu femeia pe tractor, el pe locul şoferului şi ea pe celălalt. Când m-a văzut, femeia a sărit la mine şi m-a luat la bătaie, atât de tare că-s lovită pe tot corpul, iar mâna dreaptă aproape că nu mi-o mai simt. Şi el, în loc să intervină să mă apere, numa` şi-o pus capul în piept".

Apoi, femeia a căzut într-un mutism desăvârşit, realizând că a luat-o gura pe dinainte, gândindu-se probabil şi la ruşinea pe care ar putea-o îndura după povestea asta cei şase copii ai săi, oameni cu stare şi aşezaţi la casele lor. După doar câteva minute şi-a făcut apariţia şi cealaltă femeie care, la rândul său, a intrat în cabinetul legistului pentru a obţine certificat.

Întrebată despre cauzele încăierării, aceasta ne-a declarat doar atât: "De ce a venit la mine-n ocol, cu băiatu`, ca să-mi nenorocească fata? Pentru că am făcut plângere penală împotriva ei?"

Disputa celor două femei, care stăteau la rând la câţiva metri una de alta, încercând să nu se privească, a stârnit zâmbete în rândul celor prezenţi la orele dimineţii la I.M.L. Cluj.

Referitor la loviturile constatate pe corpul celor două, nu foarte grave, unul dintre medici ne-a declarat următoarele: "Soţia a primit pe certificatul medico-legal cu o zi mai mult decât cealaltă".  

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj a declarat în exclusivitate pentru ZIUA de CLUJ: "La Poliţia municipiului Dej s-au depus două plângeri penale pentru lovire şi alte violenţe, formulate de două femei, una împotriva celeilalte, că şi-ar fi aplicat reciproc lovituri în data de 25 aprilie. Cercetările continuă în ambele cazuri, pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care au avut loc incidentele".

Loading...
Comenteaza