Băut, un pieton indisciplinat a fost la un pas să-şi piardă viaţa

Băut, un pieton indisciplinat a fost la un pas să-şi piardă viaţa
Un pieton băut a fost la un pas să-şi piardă viaţa în timp ce a încercat să treacă neregulamentar strada.

Mai precis, el a fost surprins şi accidentat de un motociclist de 33 de ani. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 12:00 pe strada Republicii din Turda, poliţiştii precizând că pietonul consumase băuturi alcoolice.

"Victima, un bărbat de 68 de ani din Turda, aflat sub influenţa alcoolului, s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea străzii, prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător", au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Cercetările continuă pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc impactul.

 

Loading...
Comenteaza