Boxă de depozitare, scoasă la închiriat pentru Untold

Boxă de depozitare, scoasă la închiriat pentru Untold

Un clujean oferă spre închiriere, pe perioada Festivalului Untold, o boxă de depozitare de 10 metri pătraţi.

Clujeanul spune că în boxă se pot caza 4-5 persoane, iar prețul cerut pentru 5 nopți este de 100 de euro. Potrivit anunţului postat pe un site de vânzări/ închirieri, boxa a fost recent deratizată, iar temperatura interioară este între 18 şi 20 de grade.

„Dau spre închiriere boxă depozitare de 10 mp într-un depozit de self storage pentru cazare Untold, 5 nopţi. Încap 4-5 persoane. Pe jos se pot pune nişte paleţi, voi veniţi cu sacii de dormit, corturi, rucsaci pe care le puteţi lăsa peste zi. Temperatura este între 18-20 grade. Este acces la baie cu wc şi chiuvetă. Nu sunt şoricei sau alte creaturi umblătoare (sau zburătoare). Recent a fost deratizat. Primiţi cheia de la boxă, iar accesul este cu cod în depozit (neapărat trebuie să vă scrieţi codul pe undeva să nu îl uitaţi după noaptea euforică). Locaţia este foarte bună, la doar 2 km de BT Arena”, se arată în anunţ, conform Mediafax.

Anunţul a fost vizualizat de peste 1.200 de persoane. Festivalul Untold are loc la Cluj-Napoca în perioada 1 – 4 august.

VEZI și Bursa chiriilor pentru Untold: 1.000 de euro pentru o cameră cu o canapea / 50 de lei pentru un cort

Loading...
Comenteaza