Candidatul în mâna căruia stă noua şefie a UBB: Mă decid duminică, depinde ce echipe vor avea

Candidatul în mâna căruia stă noua şefie a UBB: Mă decid duminică, depinde ce echipe vor avea
Daniel David, candidatul la rectoratul Universităţii "Baeş-Bolyai" care s-a clasat pe locul III în clasament şi deci nu intră în turul II de scrutin dar care ar putea decide care va fi câştigătorul alegerilor, spune că se va decide. până luni dimineaţă, pe care candidat îl va susţine.

"Cei care m-au susţinut sunt cei de un anumit profil. Mă consult cu ei zilele astea iar duminică seara voi da un comunicat în care spun clar dacă mă implic sau nu. Dacă mă implic, în funcţie de ce doresc şi cei care m-au susţinut, voi face un anunţ", a spus David.

Întrebat cu cine va vota, acesta a refuzat să răspundă. "Vreau să fiu foarte atent în perioada asta la ce echipă propune fiecare, e foarte important", a explicat el.

David spune că a făcut "tot ce a depins de mine" în campania privind alegerile la şefia UBB. "Nu pot spune că sunt mulţumit de rezultat, aş fi dorit să câştig dacă tot am intrat. Am făcut tot ce depine de mine să obţin un număr cât mai mare de voturi. Atât s-a putut acum", a spus el.

Alegerile de ieri de la Universitatea "Babeş-Bolyai" i-au trimis în turul II pe Cristina Ciumaş, cu 475 voturi (39,1%) şi pe Ioan Aurel Pop, cu 439 voturi (36,2%), urmaţi de Daniel David, cu 218 voturi (18%). Ceilalţi doi candidaţi la funcţie au fost Eniko Vincze şi Decebal Radu Ciurchea.

Loading...
Comenteaza