Cărţi de vacanţă recomandate de Humanitas şi Nemira

Cărţi de vacanţă recomandate de Humanitas şi Nemira
Dintre recomandările acestei săptămâni: ”Toate femeile vor 7” şi ”Vânturile de la Marble Arch (vol. 2)”.

"Toate femeile vor 7"
Autor: Kaya de Vos
Editura: Humanitas
Preţ: 11,9 lei

La capitolul "Noutăţi", editura Humanitas prezintă o carte de vacanţă: "Toate femeile vor 7". "O poveste vie despre îndrăgostire şi iubire, căsătorie şi divorţ, tinereţe şi bătrâneţe... Trei personaje - o femeie şi doi bărbaţi - adunate la un loc printr-un şir de coincidenţe stranii, iscă în aventura lor întrebările grave asupra vieţii şi destinului pe care cu toţii ajungem să ni le punem cândva, mai devreme sau mai târziu. Jocul cel nou al dragostei şi al întâmplării se ţese de astă-dată într-un periplu captivant prin case cu mobilă veche şi splendide obiecte de artă, prin locante bizare cu feluri de mâncare şi obiceiuri puţin obişnuite, prin peisaje celebre şi locuri încărcate de istorie: Bucureşti, Paris, Varangeville-sur-mer, Normandia... O carte pe care poţi s-o iei cu tine în tren, în avion, în vacanţă sau, pur şi simplu, în pat, în serile în care televizorul oferă prea puţin, iar Dostoievski, Rilke, sau Herta Müller cer prea mult...", se arată în prezentarea editurii Humanitas. Kaya de Vos predă arhitectura la o universitate din Europa. A publicat pâna acum câteva cărţi, o serie de eseuri şi articole de specialitate. Are un birou de arhitectură unde proiectează dacă are comenzi şi dacă ceea ce i se cere i se pare provocator.

"Vânturile de la Marble Arch (vol. 2)"
Autor: Connie Willis
Editura: Nemira
Preţ: 29,52 lei

Editura Nemira prezintă, în cadrul noutăţilor, volumul "Vânturile de la Marble Arch (vol. 2)", au autoarei Connie Willis. "Cunoscuta scriitoare care a câstigat, de-a lungul anilor, nenumarate premii Hugo si Nebula propune o literatura de forţă, în care emotia se împleteşte cu luciditatea. Povestirile din volumul al doilea ne poartă în spaţii diferite: în biserici, în nave, în hambare, în viitor şi în trecut, în realitate şi în ficţiune. Citindu-le, redescoperim una dintre cele mai puternice voci din literatura de azi, în care se şterg graniţele dintre genuri ca SF, fantasy şi horror", se arată în prezentarea editurii Nemira

„Connie Willis scrie pentru toţi cei care se dau în vânt după poveşti şi lasă imaginaţia să inventeze nesfârşite lumi posibile", The New York Times

„Povestirile lui Connie Willis sunt un răsfăţ pentru orice cititor. Scriitura ei este asemenea unei călătorii în timp. Ajungi, astfel, în locuri care poate nici n-au existat sau în spaţii ce există doar în închipuire. Proza ei are viziune, stil şi forţă", The Guardian

„Sunt convinsă ca tot ce trebuie să stii despre lume poţi învăţa într-un cor de biserică", Connie Willis.

 

 

Loading...
Comenteaza