Ce să nu ratezi, în acest weekend, la Cluj! Târguri de nunţi, concerte live şi bal mascat caritabil

Ce să nu ratezi, în acest weekend, la Cluj! Târguri de nunţi, concerte live şi bal mascat caritabil

Sfârşit de săptămână plin pentru clujeni: târguri de nunţi, concerte cu artiști de renume și chiar un bal mascat caritabil. 

Târguri pentru nunta visurilor tale 

Love and Marriage Expo

18-20 ianuarie, Wonderland Resort Cluj

Descoperă cele mai noi trenduri pentru nunți de la drone, la proiecții 3D și invitații plantabile din hârtie reciclabilă. Geta Ungurean, wedding planner, vă va fi călăuză în organizarea nunții de vis.

Cluj Wedding Style 2019

18-20 ianuarie, Amiral Events & Style

Noile colecții la rochii de mireasă, verighete, invitații, mărturii, costume de mire, rochii de gala, decorațiuni, foto-video, cocktail bar, photo booth, torturi, candy bar, limuzine - tot ce e nevoie pentru o nunta perfecta adunat la un loc, la târgul Cluj Wedding Style. Mai mult, în cadrul evenimentului, mirii pot participa la concursuri, marele premiu fiind chiar o nuntă cadou.

Wedding Show

18-20 ianuarie, Grand Hotel Italia

La Cluj-Napoca’s Wedding Show, ajuns la ediția a VI-a, veți avea parte de un regal de frumusețe, clasă și stil. Invitatul special al evenimentului este designerul Cătălin Botezatu. Sute de rochii de mireasă și costume de mire, verighete, decorațiuni, aranjamente florale, pachete foto-video, showroom limuzine, prezentări de modă, sesiuni de make-up, workshop-uri dedicate industriei nunților, dar și concerte de muzică live.

Concerte live 

The Motans

18 ianuarie, ora 23, Club NOA

The Motans a luat nastere în Chișinau în septembrie 2015. Acest proiect a fost creat de Denis Roabes, cel care compune și scrie versurile. La finalul lui 2016, The Motans lansează primul single, “Versus”, semnând ulterior cu Global Records, casă de discuri ce are în portofoliu artiști precum INNA, Antonia, Alexandra Stan, Carla’s Dreams.

Lansare album Bucovina

19 ianuarie, ora 20, /Form Space

Bucovina este o formație de folk metal tradițional din Iași, înființată în 2000. Trupa metal lansează noul album, Septentrion, la Cluj, avându-i pe Sur Austru ca invitați speciali.

Mircea Vintilă

19 ianuarie, ora 21, SubForm

Mircea Vintila este unul dintre oamenii care au scris pagini importante în istoria muzicii românești. "Lordul folk" vine sâmbătă, la SubForm, unde nostalgicii vor avea ocazia să fredoneze alături de el melodii încărcate de emoție.

Bal mascat caritabil: strângere de fonduri pentru o nouă ambulanță SMURD

19 ianuarie, ora 20, International Ballroom

Eveniment marca Beard Brothers, balul mascat vă așteaptă cu licitații, muzica live, dj, trupă de balet, care să vă delecteze pe tot parcursul evenimentului. Prețul unui bilet este de 250 de lei și include accesul, open bar, mâncare. Fondurile strânse în urma evenimentului vor fi redirecționate către campania 1.12 Wheels for Life pentru a cumpara a doua ambulanta pentru SMURD Cluj.

Lansare de carte: Nesupusele

18 ianuarie, ora 18:30, Bookstory

La evenimentul de lansare a cărții Nesupusele (de Adina Rosetti, Cristina Andone, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Victoria Pătrașcu) ești invitat să descoperi poveştile femeilor remarcabile din istoria României. Cele cinci scriitoare aduc o sută de poveşti care merită să fie spuse copiilor, despre modele feminine, despre valori și alegeri de viață. Invitați speciali sunt psihologii Gabriela Domnița și Oana Luiza Rebega.

LEGO la MET

18-20 ianuarie, Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Pasionații de construcțiilor din cărămizi LEGO® pot participa la atelierele de construcție și vor putea testa funcționarea diverselor mecanisme realizate exclusiv din elemente LEGO®. Manifestare tradiţională de iarnă a fanilor LEGO®, Expoziţia de iarnă Brickenburg este un șantier de testare a elementelor care vor fi prezentate în cadrul evenimentelor majore ale anului 2018.

Piața Autonomă Cluj

20 ianuarie, ora 14, Piața MIhai Viteazul

La ediția numărul 19, organizatorii își propun să creeze un spaţiu cu adevărat liber, unde toată lumea e binevenită şi egală, cu mâncare gătită vegană, haine, obiecte și produse de igienă personală la liber, precum și schimburi de vorbe, experienţe şi îndeletniciri. Prezenţa banilor nu este necesară şi nici binevenită.

Loading...
Comenteaza