Foto Centura de 21 de milioane de euro a Dejului. "Avizele sunt expirate. Ar putea fi nevoie de mai mulţi bani"

Centura de 21 de milioane de euro a Dejului. "Avizele sunt expirate. Ar putea fi nevoie de mai mulţi bani"
Centura de 21 milioane de euro a Dejului. API: "SF aprobat în 2020, avizele sunt expirate. Ar putea fi nevoie de mai mulţi bani"

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat licitaţia pentru proiectarea și execuția centurii Dejului, de 5,4 km. Investiţia se ridică la 104 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată, iar contractul prevede cinci luni de proiectare și 19 de execuție în teren.

Studiul de fezabilitate (SF) a fost aprobat în 2010. Traseul se desprinde din Drumul Național (DN) nr. 1C în apropierea ieșirii din oraș spre Cluj-Napoca, traversează printr-un pasaj suprateran calea ferată și continuă spre nord printr-un pasaj peste Drumul Județean (DJ) nr. 161D.

Urmează un pod lung de 200 m peste râul Someș și un pasaj de 150 m ce supratraversează Triajul Dej. Capătul este în nodul denivelat cu DN17 în direcția Bistrița.

"Toate avizele obținute la acea dată sunt expirate, multe fiind acordate doar de principiu, condiționate de către emițători. Rămâne de văzut dacă viitorul antreprenor va fi nevoit să modifice semnificativ proiectul propus în SF pentru a obține avizele definitive și să solicite sume suplimentare de bani, lucru des întâlnit pe contractele cu studii învechite.

Deși nu avem mari speranțe, poate oficialii din CNAIR ne vor surprinde de data asta și vor derula licitația cu profesionalism și rapiditate, astfel încât lucrările să înceapă în prima parte a lui 2020", atrag atenţia reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură (API).

Inițial, obiectivul trebuia să fie cuprins în Master Planul General de Transport al României, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, din lipsă de fonduri la bugetul de stat. Centura ocolitoare a Dejului ar trebui să fie inaugurată până în 2021.

Loading...
Comenteaza