Ceremonii militare şi religioase în toate Unităţile militare în semn de recunoştinţă pentru cei doi piloţi ucişi în accidentul aviatic de azi VIDEO

Ceremonii militare şi religioase în toate Unităţile militare în semn de recunoştinţă pentru cei doi piloţi ucişi în accidentul aviatic de azi VIDEO
În toate unităţile militare din ţară şi din străinătate ale Ministerului Apărării Naţionale, dar şi în teatrele de operaţiuni, vor fi oficiate mâine dimnieaţă ceremonii militare şi religioase, în semn de recunoştinţă pentru sacrificiul celor doi piloţi care au murit astăzi într-un accident aviatic în comuna clujeană Călăraşi.
"Prin ordin al ministrului Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, mâine 2 noiembrie la ora 8 vor fi oficiate ceremonii militare şi religioase în semn de recunoştinţă pentru cei doi piloţi", a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului, Constantin Spânu.

Din ordinul ministrului Oprea a fost numită astăzi o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestei catastrofe aviatice. Comisia este condusă de generalul de flotilă aeriană Ştefan Dănilă. Toate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă au fost sistate, până la finalizarea anchetei de specialitate.

Amintim, un avion MIG 21 de la flotila aeriană 71 Câmpia Turzii s-a prăbuşit astăzi la 1.000 de metri de pista de aterizare. Cei doi piloţi au murit în urma impactului. Avionul executa o misiune de cercetare meteorologică pentru o serie de zboruri ulterioare.




Loading...
Comenteaza