Cinci din cei opt militari decedați în accidentul aviatic vor fi aduși la Câmpia Turzii

Cinci din cei opt militari decedați în accidentul aviatic vor fi aduși la Câmpia Turzii
Cinci din cei opt militari decedați vineri într-un accident de elicopter, în județul Sibiu, vor fi transportați, duminică, cu un avion militar la unitatea din Câmpia Turzii.


Alți trei urmând să fie duși în localitățile de unde proveneau, în județele Argeș, Alba și Olt, potrivit reprezentanților Ministerului Apărării Naționale, citaţi de agerpres.ro

Sicriele cu trupurile celor opt militari decedați vor fi aduse duminică pe platoul Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" din Sibiu unde urmează să aibă loc un ceremonial la care va fi prezent președintele ales, Klaus Iohannis, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, comandantul unității militare de la Câmpia Turzii, oficialități locale.

Opt militari și-au pierdut viața și alți doi au fost răniți în urma prăbușirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri, în jurul orei 10,40, pe raza localității Mălâncrav, județul Sibiu. Elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune, urmând să participe la un exercițiu în Poligonul Cincu.

 

 

Loading...
Comenteaza