Clujean, ieșit din închisoare după 13 ani, prins că își bate sora. Femeia a fost agresată de recidivist timp de 2 luni

Clujean, ieșit din închisoare după 13 ani, prins că își bate sora. Femeia a fost agresată de recidivist timp de 2 luni

Un clujean proaspăt eliberat condiţionat din închisoare, unde a stat 13 ani după ce şi-a omorât mama în bătaie, a fost prins că şi-a bătut sora timp de două luni. Bărbatul a fost arestat preventiv.

 

Polițiștii au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 57 de ani, din Cluj-Napoca, pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, în formă continuată. În perioada noiembrie-decembrie 2018, bărbatul și-ar fi agresat în mod repetat sora, pe fondul consumului de alcool.

La data de 30 decembrie 2018, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și, ulterior, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în baza mandatului emis de către judecătorul de drepturi și libertăți.  În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, faptă prevăzută de Codul penal.

Potrivit unor surse, clujeanul a fost eliberat condiţionat din închisoare în septembrie 2018, unde a stat închis 13 ani după ce şi-a omorât mama în bătaie.

Loading...
Comenteaza