Clujeni, prinși băuți la volan. S-au ales cu dosare penale

Clujeni, prinși băuți la volan. S-au ales cu dosare penale
| Foto: Arhiva

Polițiștii clujeni au depistat în trafic doi șoferi, aflați sub influența alcoolului. Acestora li s-au întocmit dosare penale.

La data de 3 ianuarie, polițiștii clujeni au depistat un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Gâlgău, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Turzii, fiind sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot joi, în jurul orei 23:15, polițiștii au depistat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Maior, deși se afla sub influența alcoolului. Bărbatul avea o concentrație de peste 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celor doi conducători auto le-au fost prelevate probe biologice pentru a li se stabili concentrația alcoolului în sânge.

În cele două cazuri se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de Codul penal.

"Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește penal.

Conducerea sub influența băuturilor alcoolice constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune", atrag atenția reprezentanții IPJ Cluj.

Loading...
Comenteaza