Clujenii sunt revoltați de securizarea clădirilor emblemă. "Opriți distrugerea clădirilor istorice din Cluj!"

Clujenii sunt revoltați de securizarea clădirilor emblemă.
Nu toată lumea privește cu ochi buni acțiunea de înlăturare a elementelor decorative și de construcție ale imobilelor deteriorate din centrul istoric demarată de autorități. O parte dintre clujeni cer oprirea lucrărilor, susținând că acestea distrug clădirile emblemă ale orașului.

La doar o zi de la lansarea acțiunii, în mediul online a apărut o petiție intitulată "Opriți distrugerea clădirilor istorice din Cluj!". Autorul ei, Fancsali Ernő, un tânăr activist, este de părere că securizarea clădirilor ar trebui să fie efectuată cu ajutorul unor experți în domeniu, care să contribuie la salvarea elementelor decorative prezente pe aceste imobile cu valoare istorică din municipiu. 

În textul petiției el propune înființarea unei comisii mixte, formată atât din aleșii locali, cât și din specialiști și din proprietarii clădirilor, care să analizeze care sunt soluțiile ce ar putea fi implementate pentru evitarea producerii unor evenimente asemănătoare. 

"Stimate domnule primar, opriți imediat distrugerea clădirilor istorice din Cluj! Cu ajutorul specialiștilor contribuiți la securizarea clădirilor, astfel încât elementele de construcție valoroase să fie salvate.

Formați o comisie din reprezentanți ai proprietarilor, profesioniștilor, și din membrii consiliului local pentru a preveni întâmplările similare de vandalism. Siguranța cetățenilor și protecția patrimoniului construit din Cluj merită o atenție specială!", susține inițiatorul petiției. Demersul său a captat rapid atenția cetățenilor, astfel că până în momentul publicării acestei știri petiția a fost semnată deja de 390 de persoane.

"În loc de distrugere să se treacă la reabilitare: să cunoască lumea valorile construite din Cluj/ Kolozsvar/ Klausenburg. Cum că orașul are un stăpân vrednic", a comentat unul dintre semnatari. "Frumusețea unui oraș vechi cum e și o parte a Clujului, mă refer la zona centrală, nu poate fi distrusă sau măcar schimbată așa cum s-a întâmplat în unele zone. Nu așteptați mila Bucureștiului, nu va veni niciodată!", a scris altul. 

Acțiunea de înlăturare a elementelor periculoase de pe clădirile vechi din centrul istoric a fost demarată de Primăria Cluj-Napoca, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Avram Iancu și de Comisia Zonală pentru Protecția Monumentelor marți, în urma incidentelor din ce în ce mai dese în care desprinderea unor elemente de pe aceste edificii a pus în pericol viața cetățenilor. 

Scopul acesteia este de a oferi siguranță clujenilor, în condițiile în care, conform reprezentanților primăriei, "toți proprietarii acestor imobile au fost deja somați cu privire la obligațiile legale pe care le au de a demara lucrări de reabilitare a fațadelor imobilelor pe care le dețin, dar, din diferite motive, nu au făcut încă demersurile fizice de reabilitare". 

Autorul petiției nu este la prima sa inițiativă, el fiind cunoscut pentru susținerea autonomiei economice a Transilvaniei. În acest scop, a lansat în trecut două astfel de demersuri, unul în 2014, intitulat "Autonomie pentru Transilvania: Banat, Crişana, Maramureş, Ardeal", sprijinit de aproape 15.000 de persoane, iar altul în 2015, numit "Autonomie economică-administrativă pentru Transilvania", care a strâns 4.094 de susținători. 

Loading...
Comenteaza