Clujul, lider în România în lupta împotriva poluării

Clujul, lider în România în lupta împotriva poluării

Cluj-Napoca conduce într-un top realizat de un ONG dedicat politicilor de sănătate, privind activitatea autorităților locale și acțiunile concrete întreprinse pentru a reduce poluarea aerului.

ONG-ul Observatorul Român de Sănătate a realizat un clasament al eficienței împotriva poluării, cu focus pe cele mai mari 10 orașe din România. Cel mai eficient este Cluj-Napoca, iar cel mai ineficient, Ploiești.

La sfârșitul anului 2018, echipa ORS a analizat activitatea autorităților locale din cele mai mari zece orașe românești și acțiunile concrete întreprinse de acestea pentru a reduce poluarea aerului.

  • Analiza ORS se bazează pe o grilă de evaluare cuprinzând 20 de indicatori organizați în 5 domenii
  •  Intervenții economice pentru reducerea poluării aerului (25% din scor)
  • Intervenții administrative pentru reducerea poluării aerului (25% din scor)
  • Intervenții comportamentale pentru reducerea poluării aerului (10% din scor)
  • Infrastructură care face posibilă reducerea poluării aerului (20% din scor)
  • Indicatori direcți de poluare a aerului (20% din scor)

Conform studiului menționat primăriile care acționează cel mai decis în direcția reducerii poluării sunt Cluj-Napoca, Timișoara și Galați, însă autorii studiului subliniază faptul că niciuna din marile primării din România nu a reușit să acumuleze măcar jumătate din scorul maxim posibil acordat pentru acțiunile anti-poluare.

Datele oficiale prezentate de Organizația Mondială a Sănătății şi Comisia Europeană arată că traficul supra-aglomerat din marile orașe românești s-a transformat într-o gravă problemă de sănătate publică.

Aerul poluat omoară în fiecare an peste 23.000 de români, de 10 ori mai mulţi decât victimele accidentelor rutiere. România este a 5-a țară ca număr de ani de viață sănătoasă pierduți din cauza poluării.


Observatorul Român de Sănătate (ORS) este un ONG care își propune să contribuie la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România prin desfăşurarea de studii de cercetare privind performanța politicilor și a serviciilor de sănătate.

Loading...
Comenteaza