Contabila Druţă se declară vinovată, soţul ei merge pe mâna lui "habar n-am"

Contabila Druţă se declară vinovată, soţul ei merge pe mâna lui
Cosmina Druţă a cerut Tribunalului Cluj să aibă parte de o judecată rapidă, întrucât recunoaşte "tunul" de peste 2 milioane de euro dat ADRNV. Însă, Vasile Naica, soţul contabilei, judecat în stare de libertate, se declară nevinovat.

Procesul în care este judecată fosta contabilă a Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest (ADRNV) şi a Institutului Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT SA), Cosmina Druţă, a început la Tribunalul Cluj. La termenul de ieri, femeia în vârstă de 32 de ani a declarat în faţa judecătorului că este vinovată şi a recunoscut acuzaţiile formulate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Astfel, Druţă va beneficia de o procedură de judecată simplificată, conform micii reforme în justiţie, dar şi de o reducere a pedepsei cu o treime. Prin urmare, în cazul lui Druţă nu vor mai fi audiaţi martori în instanţă şi nici nu se vor administra probe noi.

Dacă în ceea ce priveşte pedeapsa, Druţă va beneficia de clemenţa legii, cauza ei nu va fi disjunsă de cea a soţului Vasile Naica. Acesta, acuzat de spălare de bani, nu recunoaşte că ar fi vinovat. Însă zecile de apartamente pe care soţia sa le-a cumpărat din "tunul" care a lăsat ADRNV în pragul falimentului, puteau să fie greu trecute cu vederea de Naica, cred anchetatorii. "Nu am întrebat-o niciodată pe soţia mea cât câştiga la locurile de muncă. Asta deoarece dupa decesul fiului meu am avut o perioadă neagră în care nu mă interesau prea multe aspecte din viaţa cotidiană. Dar bănuiam că câştigă mult văzând creşterea substanţială a veniturilor familiei", a declarat Vasile Naica în faţa instanţei. Vasile Naica a mai fost căsătorit, iar împreună cu Cosmina Druţă are o fetiţă de doi ani.


Pentru următoarea şedinţă de judecată, instanţa va cita opt martori care vor da declaraţii legate de Naica.

Cosmina Druţă a fost arestată în 3 august 2012, şi a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru înşelăciune, spălare de bani şi fals, prejudiciul pe care l-ar fi creat ADRNV şi IRCETT depăşind 2 milioane de euro. Femeia este acuzată că, folosindu-se de funcţia de contabilă, a deturnat sume uriaşe din conturile celor două instituţii şi le-a transferat, întocmind acte false, în contul firmei Vangher SRL, pe care o deţinea şi o administra împreună cu soţul ei, Vasile Naica.

ADRNV, reprezentată în instanţă de avocatul Anatol Pânzaru, a cerut la termenul trecut ridicarea sechestrului de pe cele peste 30 de apartamente pe care Cosmina Druţă le-a cumpărat în comuna Floreşti din banii furaţi. Motivul cererii e evident, recuperarea pagubei de către ADRNV. Apartamentele au fost înstrăinate de Druţă, care a încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare cu numeroase familii de clujeni. Sechestrul a fost ridicat, astfel că tranzacţia dintre ADRNV şi Druţă privind apartamentele poate fi încheiată. În continuare, cumpărătorii locuinţelor vor plăti rate agenţiei, până când vor achita integral imobilele. "Instanţa a admis cererea noastră şi a dispus ridicarea sechestrului asigurator. Cererea a fost formulată în baza unui articol care permite inculpaţilor şi părţilor civile din dosar să acţioneze pentru recuperarea, măcar în parte, a laturii civile", a spus avocatul Anatol Pânzaru. Apărătorul ADRNV a cerut şi efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili în mod exact sumele sustrase de Druţă din conturile agenţiei. Se pare că aceasta, în calitate de contabilă, a evitat să facă anumite plăţi datorate de ADRNV unor terţi cu scopul de a-şi însuşi sumele respective.

 

Loading...
Comenteaza