Update Video Convoiul Unirii a plecat din Cluj-Napoca spre Alba Iulia

După ce a poposit, luni noaptea, la Cluj-Napoca, iar caii au fost consultaţi de medicii veterinari ai USAMV, convoiul de 10 căruţe care reface "Drumul Unirii" a pornit spre Alba Iulia. 

În urmă cu aproximativ o oră, caravana a parcurs oraşul Cluj-Napoca, a urcat pe Fleac şi a ieşit din Cluj-Napoca spre Alba Iulia. 

 

Cele 10 căruțe cu peste 100 de persoane îmbrăcate în costume populare, pornite la drum pentru a reface în mod simbolic traseul înaintaşilor lor care au participat la Unirea de la 1 Decembrie 1918, au plecat joi, 22 noiembrie 2018, din Sighetu Marmaţiei. Vor parcurge peste 300 de kilometri până în Alba Iulia, unde vor ajunge în 1 Decembrie 2018.

Participanţii vor fi incluşi în parada populară care va fi organizată la Alba Iulia la 1 decembrie pentru sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Dăncuş, iniţiatorul proiectului, oamenii duc cu ei şi trei steaguri preluate de la Săpânţa, Sighetu Marmaţiei şi de la Cicârlău, despre care se presupune că au fost cele cu care s-au deplasat localnicii spre Alba Iulia în 1918.

VEZI ŞI Convoiul care reface "Drumul Unirii" a ajuns în Cluj-Napoca. Caii, consultaţi şi adăpostiţi la USAMV

Loading...
Comenteaza