Copiii din clasa pregătitoare îi învaţă pe adulţi să păstreze apele curate GALERIE FOTO

Copiii din clasa pregătitoare îi învaţă pe adulţi să păstreze apele curate GALERIE FOTO
70 de copii din clasa pregătitoare de la Liceul Teologic Baptist au participat luni dimineaţa pe malul Someşului, lângă barajul Mănăştur, la o acţiune organizată de Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa (ABAST), prin care s-a ridicat problema poluării apelor.

 

Copiilor li s-a pregătit un peşte gigantic din metal în care aceştia să arunce peturile personalizate pe care le-au pregătit special pentru eveniment, dar şi alte sute de pet-uri strânse recent de pe Someş.

„Această acţiune face parte dintr-o campanie mai largă intitulată Zilele Someşului, în care noi vrem să venim mai aproape de Someş şi să le atragem atenţia semenilor noştri asupra riscurilor poluării. Astăzi am ales să facem acest lucru printr-o abordare mai puţin convenţională şi anume să construim un peşte din pet-uri şi astfel, sperăm noi, să putem declanşa nişte schimbări comportamentale pentru că de fapt aici este marea noastră problemă, la nivel de mentalitate. Pentru acest fapt ne-am ales ca şi vector copiii, pentru că avem încredere în ei atât ca purtători de mesaj, cât şi ca potenţial de a creşte şi a se educa în acest spirit ecologic", a afirmat Cristina Vădan, purtător de cuvânt al ABAST.

Angajaţii instituţiei au confecţionat peştele din metal şi l-au pus la dispoziţia copiilor în scop educativ. „Peturile, din păcate spun, au fost culese de pe Someş pentru că încă mai sunt multe. Totodată, copiii doresc să întărească acest mesaj prin nişte peturi speciale, personalizate cu picturi făcute de ei. Construcţia va rămâne în această locaţie, sperăm noi mult timp, astfel încât cât mai mulţi oameni să poată să îşi pună nişte întrebări, să li se declanşeze anumite comportamente pe care le dorim pentru nişte ape mai curate", a precizat Vădan.

Profesorii de la Liceul Emanuel sunt de părere că elevii trebuie învăţaţi din timp despre efectele poluării şi grija pe care trebuie să o aibă pentru mediul înconjurător.

„Pentru că se apropie Ziua Mondială a Apelor am vrut cu copii să facem un eveniment special prin care să înţeleagă importanţa păstrării apelor curate. Fiecare copil a adus câte un pet de acasă pe care l-a personalizat, iar acum le aruncă în acest peşte imens care va fi aşezat lângă apă şi prin acest eveniment trebuie să înţelegem că noi chiar dacă nu aruncăm, putem să colectăm diferite peturi murdare aruncate pe marginea apelor", a spus o profesoară pentru învăţământul primar de la Liceul Emanuel.

Copiii s-au arătat extrem de entuziasmaţi, dar pentru ei evenimentul nu a fost doar o joacă, ci au arătat că au şi învăţat ceva şi că sunt conştienţi de problema poluării apelor. „Am învăţat că nu trebuie să aruncăm mizerii în apă. Azi am aruncat sticle într-un peşte să vadă oamenii care trec că nu e voie să arunci în apă", a spus o elevă în clasa primară.

„Azi am învăţat că apa este elementară pentru supravieţuire şi trebuie păstrată curată. Am venit aici pentru a umple peştele uriaş cu sticle adunate din apă", a spus o altă elevă.

Loading...
Comenteaza