Cum să faci 165.000 de euro peste noapte? Convingi o firmă să-ţi dea un excavator pe gratis

Cum să faci 165.000 de euro peste noapte? Convingi o firmă să-ţi dea un excavator pe gratis
Poliţiştii clujeni au reţinut 24 de ore un bărbat de 34 de ani, bănuit că ar fi înşelat un cumpărător cu privire la provenienţa unui excavator în valoare de peste 165.000 de euro.

Acesta s-ar fi prezentat în luna august la punctul de lucru al unei firme clujene care avea în pază un excavator şi, folosindu-se în fals de actele unei societăţi comerciale, a preluat utilajul. Ulterior, cu sprijinul unui alt bărbatul, de 37 de ani, ar fi vândut excavatorul ca deşeu feros, în judeţul Sibiu, unui cumpărător căruia i-ar fi ascuns faptul că bunul provine din săvârşirea unei fapte penale. Astfel, societatea comercală a fost păgubită de aproximativ 730.000 lei (165.023 euro, după cursul BNR din data de 23 octombrie 2014).

Miercuri, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Cluj l-au reţinut pentru 24 de ore pe bărbatul de 34 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar faţă de cel de 37 de ani  efectuează cercetări în stare de libertate, pentru tăinuire.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au depistat utilajul pe raza comunei Selimbăr, din judeţul Sibiu.

În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

 

Loading...
Comenteaza