Dan Rusu, BT Securities: bursele mai pot scădea cu până la 40%

Dan Rusu, BT Securities: bursele mai pot scădea cu până la 40%
Bursa de Valori Bucureşti mai poate scădea cu până la 40%, crede Dan Rusu, analist şef al companiei de brokeraj BT Securities, după revenirea de astăzi a BVB pe fondul prăbuşirii de ieri.

"De mai bine de un an bursele erau într-o creştere speculativă, de aceea şi reacţia violentă, panica în pieţe. Suntem o piaţă emergentă şi suntem mai sensibili. Situaţia nu a fost depăşită. Lumea nu ar trebui să se grăbească să cumpere. A fost o revenire în şedinţa de astăzi, dar bursele mai pot scădea cu până la 40%", a declarat Rusu, la Ştirile REALITATEA TV Cluj. El spune că scăderile reflectă o temere întemeiată cu privire la situaţia de pe plan internaţional.


"Niciodată nu am depăşit momentul critic, nu am avut o revenire reală şi susţinută. Rezolvarea imploziei bulei imobiliare pe piaţa din SUA s-a făcut printr-o altă bulă, a datoriilor suverane, cu care ne confruntăm acum. Toţi banii introduşi în sistem pentru a-l susţine au fost luaţi pe datorie şi s-a ajuns la nişte praguri colosale, care nu mai pot susţine economia", a spus Rusu. El a adăugat că economia globală "este pe muchie, lucrările se pot înrăutăţi mult mai profund decât acum". 

Bursele globale au scăzut astăzi din cauza temerilor că Franţa şi-ar putea pierde ratingul "AAA", chiar dacă agenţiile Fitch şi Moody's au confirmat calificativul ţării, transmite Reuters. Acţiunile europene au coborât cu 1,5%, cele mai mari scăderi fiind înregistrate de băncile franceze. Anunţul de miercuri al Fitch şi Moody's a reluat un comentariu similar de ieri al Standard & Poor's.

Vezi cât au pierdut companiile clujene din cauza scăderilor masive de pe bursă

Loading...
Comenteaza